Serviciile pentru tranzactii online (sisteme de e-payment, e-banking si magazine online) au devenit acum o parte intrinseca a vietii moderne pentru multi utilizatori. Studiul B2B International releva ca 95% dintre respondenti au facut cumparaturi online, 91% au folosit servicii bancare online si 74% au facut plati online. Aceasta tendinta nu avea cum sa fie ignorata de catre infractori.

Potrivit studiului, 38% dintre utilizatori au primit e-mailuri false ce pareau a veni din partea unei banci. 11% dintre respondenti au semnalat mesaje suspecte din partea unui magazin online. 11% dintre cei intervievati au fost redirectionati automat, cel putin o data, catre un site suspect care le cerea sa isi introduca datele contului bancar. Aproape 4% dintre respondenti au recunoscut ca si-au introdus datele bancare pe site-uri suspecte. Toate acestea reprezinta exemple de activitati ale infractorilor cibernetici angrenati in tentative de phishing, unul dintre numeroasele tipuri de atacuri periculoase care au ca tinta informatii financiare confidentiale importante: numarul cardului de credit, datele de inregistrare si parolele conturilor bancare online etc.

Desi multi utilizatori precauti si cu experienta probabil recunosc majoritatea tentativelor de phishing, de multe ori aceste atacuri isi ating tinta: aproape 3% dintre respondenti au declarat ca si-au pierdut banii din cauza infractorilor cibernetici. Din punct de vedere statistic, 3% reprezinta un procent relativ mic, insa tinand cont de faptul ca numarul de utilizatori afectati anual este foarte mare, chiar si o rata de succes mica poate cauza pierderea unor sume mari de bani. Conform studiului The Evolution of Phishing Attacks 2011-2013, realizat de Kaspersky Lab in primavara anului 2013, printre utilizatorii serviciului cloud Kaspersky Security Network, 21% dintre atacurile de phishing care au avut loc in perioada aprilie 2012 - mai 2013, au implicat pagini false ale bancilor si ale altor organizatii financiare. Cifrele detaliate arata ca 7,5 milioane de utilizatori sunt afectati de tentativele de phishing pe parcursul unui singur an la nivel mondial. Cu alte cuvinte, la fel ca in viata reala, fraudele virtuale presupun pericole serioase care pot fi combatute numai cu ajutorul protectiei specializate.
Kaspersky Lab este unul dintre cei mai importanti producatori de solutii antivirus din lume. Compania de origine rusa concureaza pe piata solutiilor de securitate IT cu BitDefender, Symantec sau ESET.