Operatorul de telefonie mobila Vodafone a anuntat, luni, ca intentioneaza sa intre pe piata britanica a liniilor fixe de internet de banda larga, dupa semnarea unui acord cu firma de telecomunicatii BT Group.

Compania Vodafone, care a declarat in mai ca planuieste sa se extinda in sectoarele adiacente ale pietei de telecomunicatii, precum cea a serviciilor de internet de banda larga, a precizat ca doreste sa lanseze noul serviciu pana la sfarsitul acestui an.

"Acest parteneriat ofera clientilor Vodafone oportunitatea de a beneficia de pachetul de servicii de telecomunicatii si internet, multimita influentei companiei BT pe piata britanica", a precizat potrivit NewsIn compania Vodafone, principalul operator mondial de telefonie mobila.

Citeste si:

Pana de curand, Vodafone se mandrea cu politica sa de a nu se implica pe piata in scadere a liniilor de telecomunicatii fixe, dar odata cu ofertele mai ieftine pentru servicii ale operatorilor de telefonie fixa, compania a fost nevoita sa se implice si in aceste sectoare.

In luna mai, Vodafone a precizat ca urmareste sa obtina aproximativ 10% din veniturile anuale in urmatorii trei pana la cinci ani din noile sale oferte "MobileZone", care includ servicii de internet fixe si wireless.

Concurenta pe piata serviciilor internet de banda larga este foarte intensa, companiile rivale Carphone Warehouse si BSkyB anuntand recent scaderi ale preturilor. Cel de-al doilea grup de telecomunicatii britanic, Cable & Wireless Plc, a iesit recent de pe piata serviciilor internet de banda larga, in mare parte datorita concurentei acerbe.