Evenimentul CERF sarbatoreste 14 ani. Cea de-a XIV-a editie anuala a expozitiei si conferintei internationale de tehnologia informatiei si comunicatii CERF, organizata de Expotek, va avea loc in perioada 20 - 24 aprilie 2005, la Complexul expozitional si de conferinte Romexpo Bucuresti. Editia CERF 2005 reuneste firme reprezentative pe piata romaneasca in domeniile: comunicatii, distributie hardware si software, solutii IT&C dedicate business-ului, sisteme si echipamente digitale pentru afaceri sau pentru consumatori individuali, consultanta, servicii, presa de profil. CERF 2005 ne prezinta "un oras al viitorului", in care tehnologia este accesibila si la indemana utilizatorului roman. CERF 2005 ofera vizitatorilor solutii si aplicatii menite sa creasca eficienta in business si in activitatile din timpul liber, sa optimizeze costurile, sa faciliteze comunicarea si informarea si sa sporeasca confortul din viata de zi cu zi.

"Cu o traditie si experienta de peste 14 ani, CERF este cel mai important eveniment IT&C din Romania, in suprafata de 12.000 de metri patrati, 500 de importante marci nationale si internationale reprezentate si peste 75.000 de vizitatori", declara Sorina Muresan, director general Expotek. Interesul producatorilor de hardware si software fata de participarea la CERF a crescut, distribuitorii au marit suprafata expozitionala pentru a prezenta o gama mai larga de produse si a aloca spatiu suficient fiecarei marci pe care o reprezinta. Expozitia va fi deschisa zilnic intre 20 si 24 aprilie, orele 10.00 - 18.00, iar accesul se va face pe baza de invitatie sau bilet de intrare. Costul unui bilet este de 80.000 lei.