Reuters aratase, citand o sursa avizata, ca Yahoo va respinge oferta nesolicitata a Microsoft, in valoare de 44,6 miliarde dolari, deoarece este prea mica, dar a precizat ca acesta ar fi un prim semnal ca boardul companiei ar putea fi pregatit sa negocieze si sa vanda gigantul internetului.

Publicatia The Wall Street Journal citase, la randul sau, surse anonime care au spus ca oferta Microsoft, de 31 dolari/actiune, ar fi o incercare de a "fura" compania si ca este improbabil ca Yahoo sa accepte vreo oferta sub 40 dolari/actiune, adica dublul valorii de piata din ianuarie a Yahoo.

La un pret de 40 dolari/actiune, valoarea ceruta in numerar si in actiuni pentru tranzactie ar atinge suma de 51,1 miliarde dolari, potrivit Reuters.

In cazul in care s-ar concretiza, o fuziune intre Microsoft si Yahoo ar fi cea mai mare operatiune din lume de acest tip in sectorul tehnologic si ar crea un concurent foarte puternic pentru Google, lider al motoarelor de cautare si serviciilor de publicitate pe internet.