Cel mai probabil decizia va pune capat razboiului purtat de cativa ani intre Toshiba si Sony pentru stabilirea standardelor viitoarei generatii de DVD-uri si a echipamentelor video compatibile cu acestea.

Razboiul DVD-urilor, adesea comparat cu lupta casetelor video Betamax si VHS din anii 1980, a condus la inducerea in eroare a consumatorilor in ceea ce priveste achizitionarea DVD-urilor sau a playerelor, incetinind dezvoltarea robustei industrii a DVD-urilor.

Toshiba a suferit cateva lovituri importante in ultimele saptamani, printre care si anuntul grupului american de magazine Wal-Mart Stores de a abandona filmele in format HD DVD in favoarea tehnologiei Blu-ray.

O sursa avizata din cadrul companiei Toshiba a confirmat un anunt precedent al postului public NHK, potrivit caruia compania este gata sa renunte la HD DVD.

"Suntem in ultimul stadiu al planului de iesire din lupta privind viitorul DVD-urilor", a precizat sursa, care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Aceasta a declarat ca un anunt oficial ar putea aparea la inceputul saptamanii viitoare.

Reprezentantii Toshiba nu au putut fi contactati pentru detalii. Potrivit NHK, Toshiba va suferi pierderi de zeci de miliarde de yeni (sute de milioane de dolari) dupa ce va renunta sa mai produca aparate de redare si inregistrare in sistem HD DVD. Studiourile de la Hollywood si-au impartit initial sprijinul intre cele doua tabere.

Citeste si:

Balanta puterii s-a inclinat decisiv in favoarea celor de la Sony in luna ianuarie, dupa ce studiourile Warner Bros, ce apartin grupului Time Warner, au declarat ca vor scoate filme numai pe dvd-uri in format Blu-ray. Astfel, filmele scoase de studiouri folosesc in proportie de trei patrimi tehnologia Blue-ray, desi unele sunt scoase in ambele formate.

Ca raspuns, Toshiba a redus preturile la electronicele de redare (player) in format HD DVD. Pe langa Wal-Mart, lantul de magazine Best Buy si compania de inchirieri video online Netflix si-au anuntat sprijinul pentru formatul Blu-ray.

Sprijinul celor de la Microsoft a fost pus sub semnul intrebarii dupa ce gigantul din industria software a anuntat in ianuarie ca ar putea lua in considerare sprijinirea tehnologiei Blu-ray pentru consolele de jocuri video Xbox 360, ce functioneaza in prezent numai cu HD DVD.

Sony a facut cheltuieli importante pentru promovarea tehnologiei Blu-ray in tandem cu televizoarele sale cu ecran plat si consolele de jocuri video PlayStation 3, ce pot rula filme inregistrate pe DVD-uri Blu-ray.
Sursa a declarat ca aceasta experienta nu va reprezenta o pierdere totala pentru Toshiba, ale carei produse se intind de la frigidere pana la centrale energetice.

"Marketing-ul a fost un punct slab pentru Toshiba. Am invatat multe din experienta HD DVD", a declarat sursa.