Yahoo l-a numit pe Tim Morse, veteranul General Electric, in functia de director financiar al companiei de Internet, scrie CNNMoney.
In prezent, Morse ocupa functia de director financiar la compania de semiconductori Altera, pozitie pe care a preluat-o in ianuarie 2007. Inainte de a ajunge la Altera, Morse a fost angajat GE timp de 15 ani, unde a ocupat functia de CFO (Chief Financial Officer) la divizia de plastice a conglomeratului.
“Yahoo este o companie impresionanta cu o combinatie unica de actiuni si sunt extrem de incantat sa ma alatur echipei financiare cu o bogata disciplina fiscala si inclinatie catre excelenta financiara”, a declarat Morse intr-un comunicat de presa.
Numirea lui Morse este una dintre primele angajari importante de executivi de la venirea in fruntea Yahoo a lui Carol Bartz. Bartz a declarat ca planuieste sa faca o structura a managementului companiei mult mai eficienta, dupa ce aceasta incearca sa repozitioneze compania in elita companiilor din industrie. In ultimii ani, Yahoo a pierdut o cota importanta din piata de reclame online in fata Google si Microsoft.
“Tim are o abilitate dovedita de a transforma o strategie in structura, proces si executie si sunt incantata ca se va alatura echipei care va ajuta la dezvoltarea Yahoo”, a declarat Carol Bartz. “Cu pasiunea sa pentru operatiuni financiare, cu experienta globala si cu expertiza de a simplifica organizatiile complexe si de a gestiona cresterea, Tim este omul potrivit pentru compania Yahoo”, a declarat Bartz.
Morse va ajunge la Yahoo pe data de 17 iunie si va deveni directorul financiar al companiei de la 1 iulie. El il inlocuieste pe Blake Jorgensen, care ocupa aceasta functie din luna iunie a lui 2007, cand fondatorul Jerry Yang a fost numit director executiv.
Comenteaza articolul "Yahoo are un nou director financiar"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS