Compania americana SanDisk a obtinut un profit net de 52,5 milioane dolari in al doilea trimestru al acestui an, confirmand astfel redresarea sectorului de productie al cardurilor de memorie, dupa ce in aceeasi perioada a anului trecut inregistrase pierderi de 73,8 milioane dolari, scrie Reuters, citat de NewsIn.
Dupa publicarea raportului privind cel de-al doilea trimestru, actiunile SanDisk s-au scumpit cu 1%, in contextul in care analistii se asteptau ca rezultatele companiei sa fie negative.

Astfel, in al doilea trimestru, SanDisk a avut astfel un profit de 36 de centi/actiune, excluzand veniturile si cheltuielile exceptionale, in conditiile in care analistii anticipau o pierdere de 17 centi/unitate.

Reprezentantii companiei au declarat miercuri ca, in al doilea trimestru, pretul mediu pentru fiecare gigabyte de memorie vandut a urcat cu 12% in comparatie cu primele trei luni ale anului fiscal.

Cotatia actiunilor SanDisk urcase cu 4,17% inaintea publicarii rezultatelor, crescand apoi cu inca 1% dupa anuntarea acestora.

Principalele motive pentru revenirea companiei pe castig au fost cresterea veniturilor obtinute din licente si redevente, cat si stabilirea preturilor intr-un mod mai riguros, potrivit unui analist al firmei de consultanta financiara Oppenheimer.

Totodata, prin reducerea drastica a productiei s-au diminuat stocurile, care aveau ca si consecinta ieftinirea produselor.

"Se pare ca SanDisk isi administreaza afacerea intr-un mod mai eficient. Se vede ca au adoptat o abordare mai stricta a afacerii si a modului in care sunt executate contractele", observa analistul de la Oppenheimer.

In al doilea trimestru, veniturile SanDisk s-au comprimat cu 10%, pana la 730,6 milioane dolari, depasind totusi estimarile analistilor, care prevedeau venituri mai mici, de 711,1 milioane dolari. In acelasi timp, reprezentantii companiei spun ca raman optimisti, insa prudenti, in ceea ce priveste evolutia din a doua jumatate a anului.

In luna mai, directorul executiv al companiei, Eli Harari, spunea ca anul 2009 s-ar putea dovedi a fi unul mult mai bun decat se anticipa la inceputul anului, in conditiile in care reducerea productiei a mai echilibrat raportul dintre cerere si oferta.

SanDisk este cel mai mare producator de carduri de memorie, utilizate pe scara larga la aparatele foto digitale, dar si pentru alte produse electronice.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri