Furnizorul de servicii informatice IIRUC Service, parte a grupului IT austriac Raiffeisen Informatik, estimeaza o cifra de afaceri de peste 10 milioane euro in acest an, mai mult cu circa 30% fata de 2008, cand s-au inregistrat 7,8 milioane euro.
In plus, afacerile furnizorului de servicii informatice au crescut cu 84% in primele sase luni ale anului 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Motorul principal al acestui avans a constat in majorarea cererii pentru segmentul serviciilor de outsourcing.

“Serviciile de outsourcing ar putea ocupa un sfert din totalul veniturilor obtinute de companie anul acesta. Perioada de criza a determinat foarte multe companii sa isi externalizeze serviciile de IT si sa caute furnizori care pot garanta eficientizarea costurilor, fara a face compromisuri legate de calitatea oferita. O alta oportunitate de crestere reprezinta noul model de business pe care il aplicam – cel de contractor general, o nisa inca neexploatata in piata romaneasca a integratorilor de servicii”, a declarat Calin Rangu, director general al IIRUC Service.

Toate segmentele principale de business ale IIRUC Service au inregistrat cresteri ale veniturilor in primele sase luni ale anului, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Astfel, pentru segmentul de service, IT si retail, veniturile s-au majorat cu 31%, iar cifra de afaceri din comert a crescut cu 132%.

Compania asigura servicii pentru peste 25.000 de clienti, oferind suport tehnic pentru mai mult de 70.000 de sisteme si avand peste 60 de puncte de lucru in principalele orase ale tarii.

IIRUC Service a fost preluat la inceputul anului 2008 de catre grupul Raiffeisen Informatik GmbH, al doilea furnizor de servicii IT de pe piata austriaca, cu o cifra de afaceri de peste un miliard de euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri