Xerox, cel mai mare jucator pe piata imprimantelor digitale si a serviciilor de gestiune a documentelor, a preluat Affiliated Computer Services pentru 6,4 miliarde dolari, in cea mai mare achizitie a companiei, prin care isi extinde domeniul de activitate catre servicii pentru computere, dupa ce vanzarile traditionale de echipamente au scazut, scrie Bloomberg.
Tranzactia va duce la triplarea vanzarilor de servicii la aproximativ 10 miliarde dolari, a anuntat Xerox intr-un comunicat de presa.

Aceasta achizitie este prima de la venirea Ursulei Burns la conducerea celui mai mare producator de printabile color din lume.

Tranzactia ajuta extinderea intr-o piata pe care compania a evaluat-o la 150 miliarde dolari si permite accesul companiei in gestionarea operatiunilor administrative pentru diferite administratii ale guvernului american.

"Prin aceasta preluare, portofoliul nostru de instrumente devine mai mare", a declarat Lynn Blodgett, director executiv al Affiliated Computer. Blodget va conduce compania ca o unitate a Xerox si va raspunde direct CEO-ului Xerox, Ursula Burns.

Aproape 90% din noile contracte ale Affiliated Computer provin din outsourcing sau gestionarea operatiunilor detinute de alte companii.

Vanzarile totale au crescut cu 5,9%, la 6,5 miliarde dolari in anul financiar 2009 incheiat la 30 iunie.

Xerox a postat un declin al vanzarilor pentru trei trimestre consecutive, iar analistii estimeaza ca si in viitorul trimestru va inregistra pierderi.

La inceputul acestei luni Xerox a anuntat ca vrea sa inceapa vanzarea de printere digitale pentru impachetare, prin care exploreaza noi piete. Xerox avea in numerar 1,22 miliarde dolari la sfarsitul ultimului trimestru si aproximativ 6,7 miliarde dolari pentru achizitii pe termen lung.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri