In timp ce in Romania vor fi dati afara peste 560 de oameni, in Franta vor fi concediati 1.374, iar in Germania - 773, a declarat Philippe Saint-Aubain, secretarul Comitetului European pentru Informatie si Dialog al Alcatel-Lucent, potrivit Les Echos.

"Fata de sfarsitul lui 2008, in 2009 si 2010 unul din sase angajati va pleca. Mai mult de 4.500 de slujbe vor disparea sau vor fi externalizate”, a adaugat Saint-Aubain.

Anul trecut, compania avea pe piata locala peste 1.300 de angajati, conform Ministerului de Finante. Potrivit companiei, 80% dintre angajatii din Romania au studii superioare.

Grupul a inceput mai multe programe de reducere de costuri incepand cu 2006, atunci cand Alcatel a fuzionat cu cel american Lucent Technologies.

In 2007, compania Alcatel-Lucent anunta ca va desfiinta 4.000 de locuri de munca pana in 2009.

Compania Alcatel-Lucent Romania a fost infiintata in 1991. Activitatea industriala a companiei acopera intreaga gama de activitati din industria hi-tech, cercetare-dezvoltare, instalare si intretinere, consultanta, marketing.

Subsidiara Alcatel din Romania coordoneaza activitatea grupului in alte zece tari din sud-estul Europei, inclusiv tarile balcanice, Grecia si Cipru.

In 2006, divizia Alcatel-Lucent Romania a fost desemnata centrul de coordonare regionala pentru sud-estul Europei, coordonand in prezent activitati din 12 tari, Albania, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Cipru, Croatia, Grecia, Romania, Muntenegru, Macedonia, Serbia, Republica Moldova si Slovenia.

Anul trecut compania a inregistrat o cifra de afaceri de 192 milioane de euro, in usoara scadere fata de cele 198,9 de milioane de euro in 2007, in timp ce profitul a crescut de la 21,5 milioane de euro in 2007, la 29,6 milioane de euro la sfarsitul anului trecut.

Pe de alta parte, datoriile totale ale Alcatel-Lucent Romania au ajuns anul trecut la 83,2 milioane de euro fata de 112,8 mil. euro in 2007.

Reperele Alcatel-Lucent din ultimul an

- septembrie 2009 - Alcatel-Lucent a cautat finantare printr-o emisiune de obligatiuni;

- septembrie 2009
- Alcatel-Lucent, unul dintre cei mai cautati angajatori din IT;

- iulie 2009 - compania afisa un profit de 14 milioane euro in al doilea trimestru, dupa pierderi uriase de 1,10 miliarde euro;

- iunie 2009 - Alcatel-Lucent trimite 1.022 angajati la HP;

- mai 2009 - Alcatel-Lucent raporteaza pierderi de 402 mil. euro in primul trimestru;

Citeste si E. ON Romania: Nu excludem sa facem concedieri colective





Alcatel-Lucent da afara 4.000 de angajati

Alcatel-Lucent da afara 4.000 de angajati