Soitron, unul dintre cei mai importanti integratori de sistem din Slovacia, a devenit principalul actionar al Datanet Systems, jucator local pe piata de solutii de networking si comunicatii, prin achizitia a 51% din actiuni, anunta compania Datanet Systems.
Aceasta achizitie face parte din noua strategie de dezvoltare regionala a Soitron, companie fondata in 2003 si care detine controlul la alte doua companii din Republica Ceha si Slovacia.

Astfel, actionarii Datanet Systems sunt Soitron AS cu 51% din actiuni, Vasile Velicu , Gabriel Musat, Dragos Stroescu, Clementina Daniela Velicu, fiecare detinand 12,25% dintre actiunile companiei, potrivit datelor de la Registrul Comertului.

“Prin cooperarea dintre Soitron si Datanet Systems ne asteptam la considerabile efecte sinergice, benefice pentru evolutia afacerilor noastre, cu atat mai mult cu cat portofoliile noastre de produse sunt similare - solutii complexe de comunicare de date si voce,” declara Ondrej Smolár, director executiv al Soitron, grup cu 750 de angajati si un venit anual de peste 47 milioane de euro.

”Putem contribui la cresterea regionala a afacerilor la nivel de grup, prin expertiza noastra in domeniul proiectarii si implementarii de sisteme de comunicarii pentru managementul traficului aerian, cat si pentru alti clienti din verticalele industriale strategice precum telecomunicatiile, industria bancara sau transporturile” , afirma Vasile Velicu, director general al Datanet Systems, principalul partener al Cisco Romania,
filiala locala a celui mai mare producator de echipamente de retea.

Compania are 35 de angajati si venituri de peste 15 milioane de euro in 2009, potrivit companiei.

In 2008, Datanet Systems a avut o cifra de afaceri de 13,6 milioane de euro si un profit de 2,2 milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri