Producatorul american de computere Apple ar putea amana sau limita lansarea tabletei iPad din cauza unor probleme de productie, sustine un analist al companiei Canaccord Adams, scrie PC World.
Analistul Peter Misek a declarat ca furnizorul taiwanez Hon Hai Precision s-ar putea confrunta cu o intrerupere a productiei sau cu un deficit de componente.
O problema de productie a companiei Hon Hai Precision, subcontractorul care asambleaza efectiv iPad-ul, ar putea limita lansarea din Statele Unite, iar numarul unitatilor disponibile in luna martie va fi de 300.000, in scadere fata de estimarea initiala a companiei de un milion de unitati.
Apple nu a publicat o data oficiala a lansarii sau numarul modelor care vor fi puse in vanzare. Compania a anuntat ca modelele Wi-Fi vor fi vandute la sfarsitul lunii martie, iar modelele 3G vor fi vandute din aprilie in Statele Unite si in tarile selectate.
Totusi, Canaccord se asteapta ca Apple sa vanda 550.000 de iPad-uri in al treilea trimestru si 1,2 milioane in anul fiscal 2010.
iPad-ul va fi lansat pe continentul european in luna martie, iar pretul va fi peste cel cu care se comercializeaza tabletele in Statele Unite.
In urma cu o luna oficialii companiei Apcom, distribuitorul unic al Apple in Romania, declarau ca "deocamdata nu au intrat in posesia unor date oficiale", referindu-se la data lansarii pe plan national si la pretul pe care il va avea produsul aici.
"Insa noi suntem optimisti in legatura cu succesul de care se va bucura iPad in Romania. Foarte multi utilizatori din categoria publicului vizat stiu sa foloseasca si prefera sistemele multi-touch, navigheaza intens pe Internet, pentru business sau divertisment, sunt interesati de carti online si alte tipuri de continut multimedia", declara atunci Zsolt Kadar, marketing manager Apcom Romania.
Comenteaza articolul "Lansarea iPad-ului ar putea fi amanata"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS