Ministrii finantelor din zona euro vor aproba, in intalnirea de la inceputul acestei saptamani, pachetul de finantare externa de la FMI si UE pentru Portugalia, inclusiv conditiile impuse de Finlanda, insa discutiile sunt puse intr-un con de umbra de acuzatiile de tentativa de viol aduse sefului FMI, transmite Reuters.
Dominique Strauss-Kahn (foto), arestat duminica la New York, va fi inlocuit la reuniunea ministrilor europeni de directorul executiv adjunct al FMI Nemat Shafik, potrivit institutiei financiare de la Washington, potrivit Mediafax.

Oficialii europeni vor exercita presiuni si asupra Greciei pentru a obtine promisiunea unor noi masuri de austeritate in schimbul aprobarii unui nou imprumut de urgenta.

Un oficial elen a declarat ca arestarea lui Strauss-Kahn ar putea cauza unele intarzieri in programul de bailout al Greciei cu FMI si UE.
Strauss-Kahn ar fi trebuit sa participe luni la reuniunea ministrilor de finante din statele zonei euro si sa se intalneasca cu cancelarul german Angela Merkel.

Portugalia a convenit recent, cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International asupra unui pachet de finantare externa de 78 miliarde euro.

Planul trebuie aprobat in unanimitate de ministrii finantelor din zona euro, insa parlamentul Finlandei a stabilit vineri conditii pentru a aviza programul, impunand Lisabonei sa ceara creditorilor din mediul privat sa-si mentina expunerea pe datoriile portugheze.

Cea de-a doua conditie stabilita de finlandezi este demararea unui program de privatizari in Portugalia, pentru atragerea de fonduri. Oficialitatile europene nu au cerut mentinerea expunerii investitorilor privati in cazul programelor de bailout obtinute anul trecut de Grecia si Irlanda.

"Sunt increzator ca pachetul portughez va fi aprobat luni", a declarat comisarul european pentru Economie si Politica Monetara, Olli Rehn, adaugand ca dobanda imprumuturilor catre Portugalia va fi intre 5,5% si 6%, in functie de decizia ministrilor.

Aceste dobanzi sunt similare cu costurile de imprumut stabilite de acordul initial convenit de statele din zona euro privind fondurile de urgenta alocate prin Fondul European de Stabilitate Financiara.

Costurile acordului Greciei, stabilite initial la circa 5,2%, au fost reduse de liderii zonei euro in luna martie la 4,2%. Dobanzile platite de Irlanda pentru finantarea externa au fost stabilite la 5,8% si nu au fost reduse din cauza unei dispute privind nivelul de impozitare a companiilor in Irlanda, considerat prea scazut de Franta si Germania.

Finlanda a decis de asemneea ca, pentru a participa la orice viitor bailout al unui stat membru, dupa Portugalia, va fi necesar ca guvernul tarii respective sa garanteze cu colateral creditele de la zona euro, pentru a limita expunerea contribuabililor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri