Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat ca recapitalizarea bancilor ar putea fi o tema de discutie la intalnirea sa de duminica, de la Berlin, cu cancelarul german, Angela Merkel, transmite Reuters, preluat de Mediafax.
"Voi avea placerea sa fiu la Berlin duminica. Va fi cel mai potrivit loc sa vorbim despre recapitalizarea bancilor", a afirmat Sarkozy in timpul unei vizite in Armenia.

Scaderea abrupta a actiunilor bancilor franceze de la sfarsitul lunii iulie, accentuata de temerile Fondului Monetar International privind capitalul bancilor europene, a sporit probabilitatea ca guvernul francez sa fie nevoit sa intervina pentru recapitalizarea bancilor.

Comisia Europeana a anuntat joi ca va prezenta un program de recapitalizare coordonata a bancilor de catre statele UE.

Banca Centrala Europeana (BCE) a adoptat joi masuri agresive de lichiditate pentru a sprijini bancile care au probleme de finantare din cauza crizei datoriilor de stat. BCE va acorda bancilor imprumuturi pe termen lung la dobanzi avantajoase, pentru a acoperi deficitul de finantare cauzat de blocajele cauzate pe piata interbancara de deteriorarea increderii.

Pietele europene sunt "bantuite" de temeri ca Grecia ar putea intra in faliment in numai cateva luni, declansand o criza financiara in celelalte tari din zona euro si in sectorul bancar european.

La Washington, presedintele Barack Obama a cerut liderilor europeni sa actioneze cat mai urgent pentru a pune capat crizei datoriilor de stat, deoarece posibilitatea declansarii unei crize pe pietele financioare globale reprezinta cel mai mare risc la care este expusa economia SUA.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri