Presa americana estima initial ca absorbtia Merrill Lynch va determina concedierea a 10.000 de angajati ai acestui conglomerat financiar.

Cu toate acestea, previziunile s-au schimbat miercuri, cand Kenneth Lewis, presedintele executiv al BofA, a declarat in cadrul unei conferinte a Cemerei de Comert din Charlotte, Carolina de Nord, ca doreste sa reduca pana in 2012 costurile operationale cu 7 miliarde de dolari (10%), dupa fuziunea cu Merrill Lynch.

Cele mai multe disponibilizari sunt consecinta intentiei BofA de a-si restrange activitatea in domeniul finantarii investitiilor, care a devenit neprofitabil in contextul crizei economice actuale.

In momentul de fata, BofA si Merrill Lynch au impreuna in jur de 260.000 de angajati, dintre care 50.000 lucreaza in cadrul operatiunilor de finantare a investitiilor.