In al patrulea trimestru din 2007, banca a inregistrat un profit net de 1,01 miliarde euro, in timp ce acesta a atins per total aproximativ 3 miliarde euro, in 2008, anunta un comunicat al grupului, anunta Bloomberg, citat de NewsIn.

"Cel de-al patrulea trimestru a fost marcat de variatiile exceptionale de pe pietele de capital", a anuntat BNP Paribas. Divizia de investitii bancare a inregistrat pierderi inainte de plata taxelor de aproximativ 2 miliarde euro, in al patrulea trimestru.

Institutiile financiare din toata lumea au afisat pierderi de peste 1.000 miliarde dolari, din credite si deprecieri de active, in contextul celei mai severe crize economice de la Marea Depresiune. BNP Paribas a avut deprecieri ale investitiilor de 400 milioane euro in al patrulea trimestru.

Banca va primi o a doua transa de 2,55 miliarde euro din partea statului francez. De asemenea, aceasta va organiza o intrunire extraordinara a actionarilor, pe 18 februarie, pentru a vota propunerea de a emite actiuni preferentiale pentru statul francez, ca parte din plan.