Produsul intern brut va scadea cu 0,3% in al doilea trimestru si cu 0,1% in al treilea, conform estimarilor CIB.

Economia va reintra pe crestere in primul trimestru din 2010, cand va avansa cu 0,1% si cu 0,3% in al doilea trimestru, arata CIB. Totusi, numarul somerilor va continua sa creasca si va depasi trei milioane, conform estimarilor citate de NewsIn.

Estimarile grupului vin in contextul in care autoritatile de politica monetara si-au reafirmat luna aceasta planul de a tipari 125 miliarde lire sterline, dintr-un total de 150 miliarde lire sterline, cat fusese autorizat pentru cheltuieli pe piata obligatara.

O incetinire a revenirii economice va continua sa afecteze veniturile din taxe, marind deficitul bugetar record pe care premierul Gordon Brown l-a creat pentru protejarea bancilor si a angajatilor, in contextul recesiunii.

"Marea Britanie se confrunta cu un deficit fiscal ce nu a mai fost inregistrat pe timp de pace si razboiul de pe scena politica nu aduce o rezolvare pentru aceasta problema", a spus John Cridland, directorul general adjunct al CIB.

Gordon Brown a infruntat cea mai grava criza politica de la sosirea sa la putere, in iunie 2007, generata de demisia a 11 ministri, pe fondul infrangerii la alegerile locale si europene din 4 iunie, si de scandalul deconturilor deputatilor.

Premierul a depasit mai multe crize si, potrivit ministrului comertului Peter Mandelson, devenit numarul doi din guvern dupa remanierea din 5 iunie, Brown trebuie sa se pregateasca sa infrunte o alta la conferinta laburistilor din luna septembrie.

Sondajele anticipeaza o infrangere a laburistilor in fata conservatorilor lui David Cameron la urmatoarele alegeri legislative, care vor fi convocate pana in iunie 2010.

Economia Marii Britanii a scazut cu 1,9% in primele trei luni din 2009, comparativ cu intervalul anterior, si cu o rata anuala de 4,1%, peste asteptarile analistilor.

Astfel, economia din Regat s-a comprimat pentru trei trimestre consecutiv, dupa o scadere cu 0,7% a PIB-ului din al treilea trimestru din 2008 si cu 1,6% in ultimele trei luni ale anului trecut.

Ministrul britanic de finante Alistair Darling a declarat in aprilie ca se asteapta la o revenire economica rapida si reduceri ale cheltuielilor publice, pentru temperarea gravei recesiuni ce a cuprins Regatul, insa opozitia considera ca previziunile oficialului sunt "fanteziste".

Darling a estimat ca economia britanica va scadea cu 3,5% in 2009, insa va reintra pe crestere imediat dupa si va avansa cu 1,25% in 2010. In 2011, economia ar urma sa urce cu 3,5%.

Insa estimarile ministrului de finante au coincis cu previziunile Fondului Monetar International, care arata ca economia Marii Britanii ar urma sa se comprime cu 4,1% in 2009 si cu 0,4% anul viitor.