Bank Austria, o divizie a bancii italiene UniCredit, a anuntat ca indicatorul privind economia a urcat la -2,5 puncte in mai, de la -2,9 puncte in aprilie, in contextul in care economia Austriei se indreapta catre iesirea din recesiune, informeaza NewsIn.

Totusi, oficialii bancii au avertizat asupra optimismului exagerat.

"Indicatorul economic inca se afla la un nivel scazut si, evident, negativ. Cresterea usoara din mai arata numai o temperare a incetinirii economice, dupa o performanta slaba la inceputul anului", a declarat Stefan Bruckbauer, economist in cadrul Bank Austria.

Bruckbauer este de parere ca produsul intern brut (PIB) va continua sa scada in 2010, desi cu un ritm mai scazut, in linie cu estimarile bancii centrale austriece.

"Evolutia pozitiva pe termen mediu va atenua conditiile economice severe, pentru ca PIB-ul Austriei va creste pana la nivelul atins inainte de criza abia peste patru sau cinci ani", a mai spus economistul.

Indicatorul bancii arata cele mai probabile schimbari anuale ale PIB-ului din urmatoarele sase luni. Economia Austriei s-a comprimat cu 2,6% in primul trimestru, iar Bank Austria se asteapta la o scadere cu 0,5% a PIB-ului din urmatoarele trei luni.

Per total, economia Austriei s-ar comprima cu 3,5% in 2009 si cu 0,3% in 2010.

Banca centrala a dat asigurari in aprilie ca Austria nu este pe cale sa intre in incapacitate de plata si poate face fata oricaror riscuri cauzate de expunerea bancilor sale fata de Europa emergenta.

Grupurile bancare austriece sunt printre cei mai mari creditori pentru fostele zone comuniste din Europa Centrala si de Est, si au acordat credite echivalente cu 75% din produsul intern brut pentru clientii din regiune.

Investitorii internationali sunt de parere ca obligatiunile austriece sunt acum mai putin sigure decat cele emise de Italia, Spania si chiar Slovacia.