Profitul net din ultimele trei luni din 2009 a fost de 4,95 miliarde dolari, sau 8,20 dolari/actiune, dupa o pierdere de 2,12 miliarde dolari, sau 4,97 dolari/actiune, in anul anterior, cand anul fiscal s-a incheiat in noiembrie, a anuntat compania intr-un comunicat. Analistii estimau, in medie, un profit net de 5,18 dolari/actiune.

Banca a anuntat ca, in 2009, a inregistrat un profit total de 13,4 miliarde dolari, pe baza unor venituri de 45,2 miliarde dolari, potrivit NewsIn.

Lloyd Blankfein, presedintele si directorul general al grupului, a mentinut o politica axata pe tranzactionare si investitii cu banii firmei, ca sa o ajute sa isi revina anul trecut din criza. Rapoartele financiare publicate de Morgan Stanley si JPMorgan Chase & Co. au aratat ca activitatile de tranzactionare au incetinit in ultimul trimestru din 2009.

Chiar daca profiturile de anul trecut au dus la dublarea cotatiei actiunilor Goldman Sachs, banca a devenit tinta acuzatiilor din partea politicienilor, care au sustinut ca directorii au profitat de sprijinul contribuabililor.