Agentia a redus, totodata, de la "A-1+" la "A-1"ratingul datoriilor irlandeze pe termen scurt.

"Guvernul irlandez pare hotarat sa se imprumute mai mult decat am anticipat anterior pentru a sustine financiar bancile cu probleme", se arata intr-un comunicat al Standard & Poor's.

Agentia a pus sub supreveghere, cu implicatii negative, ratingurile irlandeze, decizia reflectand posibilitatea unei noi scaderi a calificativelor in cazul in care discutiile referitoare la un ajutor extern nu reusesc sa previna retragerea de capital din banci.

Retrogradarea ratingului Irlandei risca sa amplifice reticenta pe care o au investitorii fata de obligatiunile irlandeze, situatie cu repercursiuni negative asupra titlurilor altor state, precum Spania.

Irlanda negociaza cu Uniunea Europeana (UE) si cu Fondul Monetar International (FMI) un program de sprijin financiar pentru sistemul bancar.

Citeste si:

Agentia Moody's Investors Service a anuntat la inceputul saptamanii ca va retrograda, probabil, cu mai multe trepte ratingul Irlandei, deoarece ajutorul anuntat de UE si FMI are un impact negativ asupra finantelor statului, transferand povara problemelor sectorului bancar catre guvern.

Comisia Europeana estimeaza ca valoarea pachetului de salvare s-ar putea situa la 85 de miliarde de euro. Aceast cuantum a fost mentionat intr-o conferinta telefonica a ministrilor de Finante din zona euro, potrivit unor surse apropiate situatiei. Din total, 35 de miliarde de euro vor fi destinate sprijinirii sistemului bancar, restul sumei urmand a fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finantare ale guvernului.

"Cererea interna nu-si va reveni, probabil, pana in 2012, iar raportul dintre datorii si Produs Intern Brut pentru sfarsitul anului viitor va depasi estimarea anterioara, de 120%", mentioneaza Standard & Poor's.

Economia irlandeza scade de trei ani, iar guvernatorul bancii centrale a declarat ca deteriorarea situatiei financiare a statului este mai grava decat a aproape oricarui alt stat.