GlaxoSmithKline (GSK) a avut in trimestrul al patrulea al anului trecut costuri juridice de 2,2 miliarde lire sterline (3,5 miliarde dolari), asociate unei investigatii din Statele Unite privind practicile de vanzare a unor produse, dar si proceselor legate de medicamentul pentru diabet Avandia.
Costurile dupa plata impozitelor vor fi de 1,8 miliarde de lire sterline, a anuntat luni compania, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Glaxo, cel mai mare producator de medicamente din Marea Britanie, a anuntat in septembrie ca nu va mai promova Avandia la nivel mondial, dupa ce autoritatile de reglementare au decis ca produsul sa fie retras de pe piata europeana, iar vanzarile vor fi limitate in Statele Unite din cauza riscului producerii unor crize cardiace.

Avandia a fost la un moment dat cel mai bine vandut produs destinat tratarii diabetului.

In trimestrul al doilea al anului trecut, Glaxo a inregistrat costuri de 1,57 miliarde de lire din cauza proceselor legate de Avandia, pentru acoperirea acordurilor de inchidere a investigatiilor autoritatilor americane la o fosta unitate de productie a companiei din Cidra, Puerto Rico, precum si legate de cazurile antitrust privind medicamentul antidepresiv Paxil.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri