“Daca ar fi sa descriu intr-un singur cuvant ce anume va caracteriza avocatura de business in 2013, acest cuvant ar fi „criza”. Litigiile si arbitrajele vor functiona in acelasi ritm ca in 2012, de asemenea, energia si resursele naturale, iar dreptul societar si comercial, fuziunile si achizitiile vor inregistra o usoara crestere. Cei mai importanti trei factori economici care isi vor pune amprenta asupra avocaturii de business in 2013 vor fi inasprirea politicii fiscale, fluctuatiile de pe piata valutara si criza datoriilor suverane”, afirma Florentin Tuca.

In opinia sa, proiectele de energie si resurse naturale vor reprezenta principala oportunitate din piata avocaturii de business in 2013, iar cea mai concreta amenintare va proveni din doua surse: instabilitatea politica si volatilitatea economiei.

Florentin Tuca, despre:

Onorarii in avocatura. “Presiunea pe onorarii este mare. Am avut cazuri, concursuri de oferte in care ne-am trezit cu un competitor intr-un litigiu arbitral care a oferit si 28 de euro pe ora, ceea ce este imposibil de sustinut. In conditiile in care media ultimilor ani este de peste 100 de euro, iar inainte de criza erau onorarii peste 2-300 de euro. Exista o ingrijorare reala si intemeiata in privinta onorariilor.”

Avocatura in 2013. “Criza a afectat foarte mult domeniul imobilar, al fuziunilor si achizitiilor, insa au crescut foarte mult arbitrajele, restructurarile, litigiile interne si internationale. Incep sa creasca proiectele pe finantari si banking. Am fost la conferinte internationale, unde semnele erau complet contradictorii. 2013 va fi mai negru decat 2012. Personal, asta cred despre intreaga economie. Va fi un an cu tulburari foarte mari. Bugetul nostru este conservator de trei ani incoace.”

Avocatura pe plan mondial. “Lumea avocaturii internationale este preocupata de doua lucruri fundamentale: autoconservarea si expasiunea, si aici ne referim la tarile BRIC: Brazilia, Rusia, India si China. Romania nu este pe harta marilor case de avocatura. Lumea se gandeste cum sa exportam servicii juridice in Africa si China, in piete care conteaza cu adevarat. Europa de Sud-Est este o zona gri, care nu prea mai conteaza pentru gigantii din avocatura.”

Cititi ai alte opinii ale avocatilor de business in sectiunea Legal Business.