Bahamas, Belize, Tenerife, Hawaii, Adriatica, Noua Zeelanda sunt destinatii exotice pentru turisti, dar reprezinta si investitii imobiliare sau „cuiburi“ de refugiu pentru milionarii si miliardarii din generatia obosita de smogul, stresul si aglomeratia marilor orase. Un petic de pamant inaccesibil, unde nu ajung decat proprietarul si rarii sai invitati, reprezinta o aventura pentru tot restul vietii. Intoarcerea simbolica la o salbaticie „educata“.

De la revenirea lui Ion Ratiu in tara, in 1990, nu s-a auzit mare lucru despre romani posesori de insule. Nu pentru ca nu ar visa oricine la asa ceva, ci pentru ca nu prea avem oameni care sa-si permita.

Din banca in jungla

In schimb, pe pietele imobiliare internationale, pretul insulelor este in continua crestere de cateva decenii: insule noi nu prea mai au de unde sa apara, iar cele existente devin sistematic impracticabile, din cauza eroziunii si inundatiilor. Cu alte cuvinte, numarul de insule locuibile mai degraba scade decat creste. Drept consecinta, si pretul evolueaza pe masura. Povesti cu locuri napadite de vegetatii luxuriante, de unde bastinasii au fost evacuati pentru a fi „cotropite“ apoi de marile companii hoteliere sau de vilele unor bancheri fac inca subiectul unor filme de „casa inchisa“, iar standardul de bogatie si lux orbitor a devenit actul de proprietate asupra unei bucati de pamant inconjurat de ape.

Exotic si misterios

Febra insulelor a cuprins populatia cu venituri mari cam in aceeasi vreme cand insulele Hawaii deveneau teritoriu anex al Statelor Unite ale Americii. Paradigma a fost aceeasi care se repeta azi, dupa zeci de ani, la Vama Veche, un loc considerat de unii un sat-rezervatie, de altii - statiune pe „litoral“. Mai intai a fost vorba de mici functionari si afaceristi, aflati in cautare de destinatii relaxante pentru concedii. Dupa care zvonul peisajelor si linistii s-a raspandit rapid printre reprezentantii claselor detinatoare de conturi grase in banci, iar insulele s-au pomenit invadate de milionari excentrici, baluri, serate, hoteluri si carciumi de lux. Un arhipelag precum Hawaii nici nu ar mai exista azi fara un Akebono in campionatele de sumo sau K1, fara muzica traditionala popularizata tot de PR-ul firmelor de turism sau fara cliseul frumoaselor semi-dezbracate care te intampina cu siraguri de orhidee la gat cand cobori din avion. La polul opus, Tenerife sau Noua Zeelanda par sa caute mai degraba cresterea independentei PIB-ului fata de turism, data fiind instabilitatea turismului transfrontalier, determinata in mare parte de crizele politico-religioase, dar si de numarul exagerat de mare de tragedii aviatice din ultima vreme. Cu toate acestea, nici una dintre destinatiile exotice, nici o cabanuta misterioasa, mascata de un golf cu pereti abrupti, nici o insula oferita spre inchiriere nu pot trage linie, la sfarsitul unui an fiscal, decat deasupra unui profit consistent.

Am insula mea, desi sunt european

Citeste si:

Primii cunoscuti ai nostri care au realizat potentialul insulelor au fost croatii. Spun carcotasii ca sunt croatii mai bine dotati de la natura, dar tot in inteligenta de afaceri sta secretul: asta au, asta vand. Si stiu sa vanda, cu toate ca preturile par derizorii chiar fata de cele de la periferia Bucurestiului: la doar 8 mile de Belgrad si 12 mile de insula Kornati (distanta fata de tarm conteaza enorm cand e vorba de aprovizionare), un lot de 200.000 de metri patrati cu expunere la plaja se vinde pentru numai 6 euro metrul patrat. La 8 mile (12 kilometri) de Bucuresti, un metru de teren in zona in care se varsa canalizarea Capitalei ajunge la 25 de euro metrul patrat. Insula Daksa, situata la 500 de metri de tarm, care adapostea si ruinele unei manastiri medievale, a fost recent vanduta, la un pret ramas confidential, fara obiectii din partea Ministerului Culturii autohton. Incluzånd si vila de 250 de metri patrati. Insule croate cumparate prin anii ’90 se vand azi, in zona centrala a Dalmatiei, cu 1,5 milioane de euro pentru aproape 25.000 de metri patrati construibili si 10.000 de metri de coasta (inclusiv plaja). Pentru insulele croate si mai apropiate de tarm (la 200 de metri), si impodobite cu paduri de pini, pretul ajunge la 30 de euro pe metru patrat (proprietatea in speta are 56.000 mp), cam cat costa un apartament in Oltenita sau Slatina.

Pret de viciu, viata de deliciu

Toate tarile care au iesire la ocean sau la o mare „mai mare“ au si ceva insule de vanzare. Pretul acestora depinde insa de dimensiuni, de dotari, de distanta fata de „uscat“, dar mai ales de apropierea sau departarea de tropice si de situatia politica a tarii care isi revendica insula. In Canada, de exemplu, unde sunt putini cei care vor sa-si petreaca vara pe plaja in pulover, o insula de 60 de hectare (Blake Island) costa „doar“ 1,8 milioane de dolari americani. La polul opus, o insula din domeniul Californiei, Wildflower Island (Insula Florilor Salbatice), ajunge la 2,5 milioane de dolari pentru 2 acri (0,08 ha). Rattlesnake Island, dincolo de faptul ca nu are un nume promitator (rattlesnake = sarpe cu clopotei), costa tot 2,5 milioane de dolari, dar are peste 20 de hectare. In capitala mondiala a politicii, Washington, o insula poate costa 415.000 de dolari (lac de munte la 2.400 de metri fata de nivelul marii, dar la 30 de kilometri nord de cel mai nordic oras al statului Washington, deci fara o clima favorabila) sau poate ajunge la 3,5 milioane de dolari - cazul Ram Island - pentru aproape patru hectare, cu un kilometru de plaja si un munte spectaculos incluse.
In Fidji, celebra Laguna Albastra a ajuns la un pret de piata de 25 de milioane de dolari, care include un complex turistic, sute de pesteri si cascade imprastiate pe crampeiul de 1,5 x 0,6 km, plus - specialitatea zonei - o laguna de 5.000 de acri, de jur imprejurul insulei, care protejeaza zona de furtuni sau tsunami.

Grecia se califica, la randul ei, printre cele mai scumpe proprietare de insule. Rinia, o vagauna fara constructii, la peste 5 kilometri de uscat, ajunge la 2 milioane de euro. Ceea ce, totusi, nu e mult, data fiind suprafata enorma,de 200 de hectare. Apele mici insa ar putea aduce cheltuieli suplimentare enorme, in cazul in care cineva s-ar hotari sa construiasca ceva acolo.

Spania nu are, in prezent, decat o insula de vanzare - Isla de Sa Ferradura - de 0,5 hectare, la pretul orbitor de peste 32 de milioane de euro, la prima strigare, fara taxe.

Minunatele Filipine, cu regimul lor politic bantuit pe alocuri de fundamentalisti, au ajuns sa-si vanda insulele, mici, dar bine grupate, cu 20-80 de mii de dolari. Problema este ca, la aceste preturi, insulele dispar imediat ce au aparut pe piata, deci trebuie sa tineti legatura cu o firma puternica de imobiliare (alte comisioane, alt balamuc!). In schimb, neozeelandezii stiu sa-si exploateze bine relieful: o insula mai „urata“, de 97 de hectare, costa 1,25 milioane de dolari, in timp ce una „frumoasa“, de 120 de hectare, ajunge la 4,6 milioane. In Africa, doar Uganda si Zambia au asemenea oferte, insula Nsonga din Uganda fiind scoasa pe piata la 1,5 milioane de dolari (4 hectare), cele doua hectare ale insulei Zambezi (Zambia) fiind estimate initial la 2 milioane de dolari.