Sumele nete incasate de publicatii sunt insa mult mai mici, discount-urile oferite la vanzarea de spatiu publicitar fiind uneori de peste 50%.

Mai mult, 38% din aceasta suma o reprezinta promovarea unor produse media sau evenimente culturale (in sistem de parteneriate media, fara incasari efective), iar 11% o constituie valoarea anunturilor de mica publicitate.

Majoritatea investitiilor sunt atrase de catre publicatiile platite, aproximativ 80% din total, publicatiile distribuite gratuit beneficiind de 20% din sume.

Serviciile de comunicatii mobile au realizat cele mai mari investitii in publicitatea din presa scrisa, aproximativ 9% din total. In topul produselor sau serviciilor promovate se mai situeaza: automobilele (7%), bauturile alcoolice (5%), serviciile bancare (5%), produsele pentru ingrijirea fetei (3%). Clientii care au investit cele mai mai mari sume in publicitate sunt: Vodafone, Orange, Heineken Romania, L'Oreal, Beiersdorf AG.

Citeste si:

Considerand doar sumele investite in publicitatea comerciala, fara promovarea evenimentelor sau a unor produse media, cotidienele generaliste si cele de sport au insumat 20% din totalul sumelor investite, acestea fiind publicatiile cu cele mai mari investitii in publicitate, urmate de publicatiile economice, revistele adresate femeilor si tabloide.

Gazeta Sporturilor este singura publicatie care a depasit 1 milion de euro (rate card) din publicitate in luna martie. In topul publicatiilor se mai gasesc: Adevarul de Seara Bucuresti, Ziarul Financiar, Adevarul si Romania Libera. Dintre reviste, publicatiile cu cele mai mari investitii sunt: Cosmopolitan, Elle, The One, Sapte Seri Bucuresti, Business Magazin, Ciao!.

Studiul de Monitorizare a Investiilor in Publicitate pentru Presa Scrisa (MIPPS) se realizeaza in cadrul BRAT incepand cu ianuarie 2011. In luna martie 2011 au fost monitorizate 202 publicatii tiparite, apartinand a 57 de editori. Acces la rezultatele monitorizarii au in prezent 13 agentii de publicitate si 2 regii de publicitate.