Wall-Street
inregistrare  | intra in cont FB
  
  • HOME
  • Actual
    • Economie
    • Social
    • International
    • Live-Text
    Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro
    Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro
  • Investitii
    • Finante - Banci
    • Piete de capital
    • Money
    • Educatie Bursiera
    • Curs Valutar
    Surse: Bulugea nu va mai fi directorul general al PAID
    Surse: Bulugea nu va mai fi directorul general al PAID
  • Business
    • Companii
    • Real Estate
    • Auto
    • Start Up
    • Legal Business
    • Cariere
    Turnul din Piata Victoriei, gol de peste trei ani, ar putea fi scos la inchiriere
    Turnul din Piata Victoriei, gol de peste trei ani, ar putea fi scos la inchiriere
  • IT & MEDIA
    • IT & C
    • Media & Pub
    • New Media
    Avangate, companie fondata de Radu Georgescu, apare pe prima pagina in Forbes. Ce scriu americanii
    Avangate, companie fondata de Radu Georgescu, apare pe prima pagina in Forbes. Ce scriu americanii
  • Lifestyle
    • Turism
    • Lifestyle
    • YourMoney
    Vacanta la Roma: Vaticanul nu trebuie ratat!
    Vacanta la Roma: Vaticanul nu trebuie ratat!
  • Special
    • Catalog
    • Quiz-uri
    • Revista Wall-Street
    • Wall-Street Lunch
    • Afacerea Mea
    Lunch cu cel mai curajos CEO din asigurari: Despre leadership, viata de expat si calatorii
    Lunch cu cel mai curajos CEO din asigurari: Despre leadership, viata de expat si calatorii
  • Opinii
  • Conferinte
  • Asigurari RCA
2 euro donati prin sms la 858 = 4 euro pentru nou-nascutii de la Spitalul Marie Curie

Wall-Street » IT & MEDIA » Media & Pub » Cele mai tari mutari din...

articol
comentarii (0)

Cele mai tari mutari din piata media romaneasca in 2007

Simina Mistreanu, 21 Dec 2007
Tweet
Cele mai tari mutari din piata media romaneasca in 2007

Multe titluri noi , tarabe mai pline si site-uri mai accesate; mai multe posturi TV si tranzactii mai valoroase; schimbari la nivel managerial, migrari si demisii, o promovare cu rezonanta internationala. 2007 a fost un an plin pentru mass-media din Romania, iar 2008 se anunta si mai vivace.

Piata de publicatii tiparite a crescut si s-a diversificat, iar tranzactiile intre marile grupuri media s-au lasat speculate, comentate si confirmate. Numarul titlurilor de pe tarabe s-a inmultit in ultimul an cu aparitii succesive de cotidiane, saptamanale, lunare si trimestriale. Grupul Realitatea-Catavencu si-a intarit pozitia pe zona de business prin lansarea, in prima jumatate a anului, a revistei saptamanale Money Express si a cotidianului Business Standard. Pe segmentul politic, Adevarul Holding a lansat, in luna decembrie, revista lunara sub licenta americana Foreign Policy. 

Revistele glossy s-au inmultit si ele, prin lansarea de sase noi titluri: revista lunara pentru barbati Esquire si publicatia trimestriala pentru femei Harper’s Bazaar, importate de Sanoma Hearst Romania, precum si revistele lunare pentru femei Psychologies (editata de Edipresse AS Romania), Prevention (Liberis Publications), Eve (Intact) si J’adore (Grup Realitatea-Catavencu). 

Ziarelor tabloide li s-a adaugat CanCan, editat de echipa saptamanalului Ciao, dar si Click!, titlu care a inlocuit tabloidul Averea, din portofoliul Adevarul Holding. 2007 a fost un an prielnic si pentru presa locala, unde Inform Media a lansat ziarele Cluj Expres si Hunedoara Expres, iar Intact a scos Ghimpele Iesean. 

Presa scrisa a fost, anul acesta, si subiectul unor tranzactii cu rezonanta. Considerata de multi “tranzactia anului in presa scrisa”, reintoarcerea ProSport din portofoliul Ringier in cel al Publimedia, a avut loc contra sumei de 8,3 milioane de euro. In schimb, compania lui Sarbu a pierdut cele 50 de procente pe care le detinea in PBR Publishing, editorul revistelor Playboy si Maxim. Cele doua titluri au intrat in posesia grecilor de la Attica, in schimbul unei sume care nu a fost dezvaluita. Tot Publimedia a achizitionat anul acesta publicatia Time Out, a unui editor independent. 

O miscare europeana care s-a simtit si pe piata noastra a fost vanzarea ghidurilor TV marca Ringier. Cele din Romania au ajuns la editura Heinrich Baumer. 

Tot in zona tranzactiilor in presa scrisa ar intra si cumpararea de catre omul de afaceri Vasile Turcu a jumatate din actiunile tabloidului Ziarul, pe care Turcu vrea sa il transforme intr-un cotidian economic integrat intr-un viitor trust de presa. 

Cotidianele romanesti au ales 2007 ca moment al relansarilor, rebrandingului si “face lift-ului”. Atat Cotidianul, cat si Adevarul, Gandul si Romania Libera si-au schimbat formatele si, partial, abordarea. 

Cele mai citite ziare, conform datelor BRAT din primul semestru al lui 2007, au fost Libertatea, cu un tiraj mediu de aproximativ 270.000 de exemplare, Jurnalul National (84.267 exemplare) si Gazeta Sporturilor (71.402 exemplare), ProSport (65.390 exemplare) si Evenimentul Zilei (62.532 exemplare).

Pentru 2008, trustul Intact a anuntat lansarea cotidianului economic Profitabil. Pe segmentul glossy, Attica Media promite ca va aduce revistele Grazia, InStyle si OK. Sanoma Hearst vrea licenta Marie Claire iar Liberis Publications pe cea a revistei pentru barbati GQ. 

Intrari si tranzactii pe TV

Anul acesta, fiecare dintre cele mai mari trusturi media din Romania a lansat cate un post de televiziune. Trustul lui Voiculescu si-a completat colectia de Antene cu un canal TV axat pe divertisment: Antena 2. Sorin Ovidiu Vantu a lansat postul de nisa pentru femei Romantica, iar Adrian Sarbu a adus pe ecrane Sport.ro – relansarea, de fapt, a canalului de televiziune TV Sport, cumparat in prealabil de la Silviu Prigoana, pentru 4,6 milioane de euro. 

2007 a insemnat si intrarea in Romania a turcilor de la Dogan Media Group, care au lansat, in parteneriat cu Ringier Romania, postul de televiziune Kanal D. 

La capitolul tranzactii TV trebuie mentionata achizitia canalului OTV de catre Sorin Ovidiu Vantu, tranzactie in urma careia Dan Diaconescu a primit suma de 20 de milioane de euro si promisiunea ca Vantu va mai investi 10 milioane de euro in dezvoltarea postului, in urmatorul an. 

Adrian Sarbu a facut doua miscari importante anul acesta: a vandut, in iunie, inca 5% din actiunile PRO TV SA, in schimbul sumei de 50 de milioane de dolari. Tranzactia ridica valoarea celor cinci televiziuni (PRO TV, Acasa, PRO Cinema, PRO TV International si Sport.ro) la un miliard de dolari. Totodata, americanii de la Central European Media Enterprises (CME) devin proprietarii a 95% din compania fondata de Sarbu. 

Saptamana aceasta, PRO TV SA a anuntat cumpararea licentei pentru transmisia postului MTV, de la societatea Music Television System SRL Bucuresti. 

O alta miscare interesanta este mult comentata tranzactie Voiculescu-RTL, aflata in faza finala a tratativelor. Tranzactia vizeaza Antena 1, Antena 2 si Euforia, dar nu si Antena 3. Primul pachet de actiuni care ar intra la vanzare ar fi de 10% si ar costa 65 de milioane de euro. Aceasta suma ridica valoarea totala a celor trei posture de televiziune la 650 de milioane de euro. 

Cele mai mari audiente TV pe segmentul urban le revin, in ordine, posturilor PRO TV, Antena1, TVR1, Acasa si Realitatea TV. 

Consolidare pe piata de radio

Pe piata de radio, principalele noutati ale anului au fost lansarea Realitatea FM, de catre Grupul Realitatea-Catavencu, a postului News FM, de catre trustul Intact si a ProFM Dance, in cadrul MediaPro. Valentin Nicolau, fostul presedinte-director general al postului public de televiziune a lansat Smart FM. 

In rest, principalele trusturi de pe piata undelor, Lagardere si SBS Broadcasting, si-au consolidat pozitiile prin cumpararea de retele strategice. SBS Broadcasting a cumparat reteaua Mix FM, ale carei frecevente au fost incluse in portofoliul Kiss FM si folosite pentru lansarea unui nou nume: OneFM. Lagardere a cumparat si el retelele Radio AS si Radio Deea. 

Audientele radio, conform ultimului sondaj publicat de ARA, arata ca cele mai ascultate posture la nivel national sunt, in ordine, Radio Romania Actualitati, Europa FM, Kiss FM, Radio 21 si Pro FM. In capitala, suprematia e detinuta de Radio 21. 

Anul viitor va fi primul in care audientele radio vor fi masurate in trei valuri: februarie-martie, mai-iunie, septembrie-octombrie. Masuratorile vor fi realizate, in continuare, de catre IMAS si Mercury Research. 

Migratia spre online

Presa online s-a dezvoltat puternic anul acesta in Romania, urmand tendinta internationala. Audientele pe Internet ale ziarelor cu versiuni tiparite au crescut, iar proiectele exclusiv online s-au inmultit si consolidat. InternetCorp, grup de publicatii online, care detine, printre altele, Wall-Street, 9am, Kudika si Yuppy, si-a largit protofoliul pana la 16 site-uri, dintre care 11 au fost lansate doar in 2007. Doua dintre site-urile noi care s-au remarcat pe segmentul business au fost YourMoney.ro si CorporateNews.ro. 

Anul acesta a mai adus in .ro cotidianul online de business DailyBusinees si portalul Moneyline, care inregistreaza informatia de business din intreg trustul Realitatea-Catavencu. Un alt site tanar si foarte accesat este cel al televiziunii lui Sarbu, sport.ro. 

Cele mai accesate site-uri sunt, in prezent, Gazeta Sporturilor, cu aproximativ 783.000 de vizitatori unici pe saptamana, ProSport (624.000 de unici pe saptamana), Libertatea (524.000 de unici pe saptamana), CanCan (502.000 unici pe saptamana) si Evenimentul Zilei (483.000 de unici pe saptamana). 

Manageri si jurnalisti

2007 a fost si un an al mutarilor, la nivelul oamenilor din mass-media. Un pas notabil este numirea lui Adrian Sarbu in functia de COO (Chief Operational Officer) al CME, alaturi de care Sarbu a lansat PRO TV in 1995. Adrian Sarbu este primul executiv roman care ocupa o astfel de pozitie in cadrul unei companii listate pe piata bursiera internationala. Noul CEO al PRO TV SA este Costi Mocanu, pana atunci director executiv al Sport.ro. 

O alta mutare controversata a anului a fost demisia lui Tudor Giurgiu din functia de director al TVR. Decizia lui Giurgiu a fost influentata de problemele financiare pe care le avea postul public la inceputul anului. O alta demisie, la fel de controversata, a fost cea a Rodicai Culcer, care a parasit functia de director de stiri sin cadrul TVR, imediat dup ace postul national a difuzat inregistrarea care demonstra ca Decebal Traian Remes, pe atunci ministru al Agriculturii, luase mita. Alaturi de Culcer au fost nevoiti sa-si paraseasca posturile majoritatea angajatilor din departamentul de stiri al Televiziunii Romane. 

Cotidianul Gandul a pierdut si el, anul acesta, oameni din fruntea ierarhiei. Bogdan Chirieac, co-fondatorul ziarului, a parasit redactia dupa ce Evenimentul Zilei a dezvaluit ca firma acestuia incasase milioane de dolari in urma unor contracte fara licitatie cu statul roman. De asemenea, redactorul-sef al Gandului, Adrian Ursu, si-a anuntat in urma cu cateva saptamani demisia. 

Ziarul Adevarul i-a pierdut pe Val Valcu si pe Mircea Dinescu, dar a castigat o serie de oameni din trustul Ringier. Mai multi jurnalisti au plecat din Publimedia spre Realitatea-Catavencu, odata cu noile proiecte de business pe care le-a lansat trustful lui Vantu. 

2007 a adus doi noi sefi pentru principalele organisme media de stat: Alexandru Sassu este alesul parlamentului pentru functia de presedinte al TVR, iar Rasvan Popescu este presedintele CNA.

Mai multe despre...
piata de media, Realitatea Catavencu, Money Express, Business Standard, Adevarul Holding, BRAT, Jurnalul National, Pro TV SA, Realitatea FM

Articole similare cu "Cele mai tari mutari din piata media romaneasca in 2007 "

  • Pro TV, sub lupa Concurentei in cazul preluarii postului Sport.ro
  • Michael Ringier mizeaza pe digitalizare in dezvoltarea afacerii sale
  • Michael Ringier mizeaza pe digitalizare in dezvoltarea afacerii sale

Comenteaza articolul "Cele mai tari mutari din piata media romaneasca in 2007 "

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

NOTA: Articolele realizate de catre redactia Wall-Street nu pot fi preluate decat cu acordul nostru scris. Pentru detalii va rugam sa ne contactati la office@wall-street.ro

Inapoi la inceputul articolului
topul saptamanii
  • OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA
  • Cele mai bune filme ale mileniului trei
  • Cine sunt castigatorii editiei din 2012 a “Cover of the Year”
  • Revista blogurilor de business: Cadere libera: China, dupa Grecia?
  • Bogdan Prajisteanu: Cand angajam, ne uitam tot timpul la profilul de Facebook al oamenilor
Publicitate:
iPhone WS
Publicitate
 
Wall-Street SATI
  • Contact   |   Redactie
  • Termeni si conditii
  • Acord de Confidentialitate
  • Publicitate

© 2005 - 2012 InternetCorp SRL Toate drepturile rezervate.

  • Sectiuni

  • Economie
  • Social
  • Finante - Banci
  • Piete de capital
  • IT & C
  • New Media
  • Media & Pub
  • Real Estate
  • Companii
  • Turism
  • Auto
  • International
  • Suplimente

  • Start Up
  • Cariere
  • Money
  • Legal Business
  • Lifestyle
  • YourMoney
  • Resurse

  • Comentarii/
  • Galerii
  • Live Text
  • Chestionare
  • CashOut
  • Catalogul wall-street

  • Consultanta (928)
  • IT&C (860)
  • Publicitate (790)
  • Servicii profesionale (593)
  • Industrie (465)
  • Imobiliare (456)
  • Transport & cargo (348)
  • Turism (300)
  • Auto (282)
  • Finante-Asigurari (246)
  • Birotica & mobilier (239)

Social Media

  • Wall-Street pe FacebookWall-Street pe Facebook
  • Wall-Street pe TwitterWall-Street pe Twitter
  • Wall-Street rss feedWall-Street prin RSS