detine in prezent 25% din compania , participatie evaluate la 450-550 mil. euro. De asemenea, este proprietarul EuroJet, o companie care ofera zboruri business jet charter in peste 90 de destinatii din 34 de tari, potrivit datelor incluse in top Adevarul 500 de miliardari.

Patriciu are proiecte imobiliare in valoare de aproximativ 500 mil. euro, din care detine intre 25% si 100%. Un alt proiect detinut de miliardarul roman este trustul de presa Adevarul, in care a investit pana in prezent 35 mil. euro. Are investitii in portofoliu de 700 mil. euro, la care obtine un randament de peste 15% pe an.

De asemenea, omul de afaceri roman mai detine o afacere in IT evaluata la 70 mil. euro, doua businessuri in in domeniul energiei alternative si proprietati personale cu o valoare totala de circa 110 mil. euro-o locuinta la Snagov (“conceptia” sa si a sotiei), o vila in Saint Martin, un apartament la Paris, doua iahturi achizitionate in leasing si un avion personal.

“Sunt intr-o pozitie oarecum jenanta. Iar o iau pe cocoasa, nevinovat. Vreau sa precizez ca nu am niciun fel de legatura cu acest top, decat ca m-au inclus in el. Pentru mine personal, partea cea mai interesanta a acestui top este partea de evaluare. Voi citi cu mare atentie acest capitol”, a declarat Dinu Patriciu, in cadrul evenimentului de lansare a clasamentului.

Clasamentul celor mai bogati romani este completat de Ion Tiriac, om de afaceri care ocupa locul 2 in top Adevarul 500 miliardari, cu o avere evaluata la 950 mil.-1 miliard de euro. Castigator, alaturi de Ilie Nastase, al turneului de la Roland Garros in 1970, detine afaceri in asigurari, imobiliare, sport, auto si domeniul bancar.

Potrivit clasamentului realizat de Adevarul, Tiriac a fost in 2007 primul roman care a aparut in clasamentul miliardarilor din intreaga lume realizat de Forbes. Grupul Tiriac Holdings a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,6 miliarde euro. Cu toate ca cele mai importante venituri – 900 mil. euro – au fost generate in 2007 de divizia auto, afacerile companiei se vor concentra pe real estate.

In acest sens, Tiriac isi propune ca, pana in 2010, sa aiba 1 mil. de metri patrati construiti. Omul de afaceri a investit pana acum in acest domeniu aproape 300 mil. euro, conform datelor incluse in clasament. Printre proiectele imobiliare in desfasurare se numara “Rezidenz-cartierul german” si complexul residential “Stejarii”. Planurile de dezvoltare vizeaza finalizarea constructiei unui mall in Timisoara, terminarea unui proiect similar, dar de trei ori mai mare ca amploare, in Brasov, iar in faza de proiect se afla un parc industrial si logistic in Otopeni.

Locul trei in clasament este ocupat de Zoltan Teszari, proprietarul RCS&RDS, unul din cei mai importanti furnizori de televiziune prin cablu din Europa de Est. Teszari (38 de ani) are o avere estimata la 900 mil. euro si afaceri in domenii precum IT, energie, imobiliar si servicii.
Compania pe care o conduce a inregistrat, in 2007, o cifra de afaceri de 346,5 mil. euro, ridicand valoarea RCS&RDS la aproape 2 miliarde de euro, potrivit Adevarul 500 miliardari.

Fratii Marius si Emil Cristescu, detinatorii grupului Bega, se situeaza pe pozitia a patra in topul miliardarilor romani, cu o valoare evaluate la 850 mil. euro.

Grupul Bega cuprinde 29 de societati comerciale, independente juridic, apartinand un domenii precum industria chimica, foraj petrolier, industria extractive, industria constructoare de masini, transporturi auto si feroviare, comert, inchirieri spatii industriale si comerciale, servicii turistice si hoteliere, constructii civile si industriale, consultanta. Printre cele mai importante companii sunt Foraj Sondaje, Chimforex, Bega Imobiliare, Faur, Bega Electromotor si Bega Ermat.

Detinatorul trustului de presa Realitatea-Catavencu, Sorin Ovidiu Vantu, ocupa locul 5 in clasamentul Adevarul, cu o avere cuprinsa intre 800 si 850 mil. euro.

Una din cele mai importante afaceri incheiate de afaceristul roman in 2007 a fost vanzarea grupului Petromservice catre OMV, in schimbul sumei de 328 mil. euro. In plus, anul acesta SOV a lansat un sistem de promovare inovator – Monopoly, care presupune instalarea in toate statiile de metrou din Bucuresti a peste 600 de televizoare cu plasma. Astfel, calatorii vor putea urmari stiri, spoturi publicitare, programe de divertisment si informatii utilitare.

In urma decesului omului de afaceri Iosif Constantin Dragan, survenit anul acesta, sotia sa, Veronica Dragan a preluat controlul asupra afacerilor familiei, in valoare de 800 mil. euro, ocupand astfel pozitia a sasea in Adevarul 500 miliardari.

Din portofoliul “imperiului” Dragan fac parte companii precum Butan Gas, editurile Nagard si Europa Nova, Universitatea din Lugoj, publicatiile Renasterea banateana si Redesteptarea, postul de radio Nova FM Lugoj, tipografiile Fed Print din Bucuresti si Lugoj. In plus, familia Dragan detine si bunuri imobiliare valoroase.

Topul celor mai bogati romani este completat de patronul clubului sportiv Steaua Bucuresti, George Becali. Cu o avere estimata la 700-750 mil. euro, Becali ocupa locul sapte in clasamentul realizat de cotidianul Adevarul.

Omul de afaceri detine 26% din clubul sportiv Steaua, palatul de pe Aleea Alexandru nr. 1 din Bucuresti, numeroase proprietari imobilare. In plus, Becali este actionar la fabrica de armament Uzina Mecanica Dragasani SA, la Avicola Iasi, Arco si la grupul de firme Arcom.

Fratii Bobby si Razvan Paunescu ocupa locul opt in topul celor mai bogati romani cu o avere totala de 700 mil. euro si afaceri in domenii precum imobiliare, media, shipping, turism. Pentru urmatorii trei ani, obiectivele familiei Paunescu vizeaza dezvoltarea diviziei de energie alternativa, respectiv constructia a 9.000 de apartamente, 450.000 de metri patrati de birouri si spatii comerciale si 500.000 de metri patrati de spatii industriale.

In ceea ce priveste afacerile din mass-media, cei doi afaceristi isi propun sa atinga, in 2009, un portofoiu de 15 publicatii locale.

Citeste si:

Ovidiu Tender este ocupantul locului noua in clasament, cu afaceri in constructii, industria farmaceutica, industria hoteliera, aviatie comerciala, cu o valoare cumulata cuprinsa intre 650 si 700 mil. euro.

In domeniul hotelier, zona Balcanilor, si in special Serbia, reprezinta in prezent o zona de maxim interes pentru miliardarul roman. In paralel, Tender detine un hotel in Bucuresti, unui in Neptun, doua in Serbia si unul in .

De asemenea, Ovidiu Tender a achizitionat compania aviatica Jetran Air, pentru 45 mil. dolari, fabrica de medicamente Fam Farm din Krusevac (Serbia) si 80% din actiunile unei fabric specializate in prelucrarea metalelor din Slovenia.

Familia Voiculescu inchide topul primilor 10 cei mai bogati afaceristi autohtoni, cu o avere estimata la 650 mil. euro. Printre cele mai importante afaceri ale familiei Voiculescu se numara trustul de presa Intactsi grupul industrial Grivco, estimat la 400 mil. euro.

Clasamentul realizat de cotidianul Adevarul ii cuprinde, printre altii, si pe Dan Grigore Adamescu si (locul 11- fiecare cu o avere de 600-650 mil.euro), Gruia Stoica (locul 13 – avere 550-600 mil. euro), Cristian Burci (locul 14 – avere 550 mil. euro), Nicolae Dumitru si familia Rapotan (locul 15 – fiecare cu o avere de 500-550 mil. euro), fratii Ioan si Viorel Micula si Costel Casuneanu (locul 17 – 500 mil. euro), Ionut si Robert Negoita (locul 19 – 400 mil. euro) si Gheorghe Caruz (locul 20 – 350 mil. euro).

Totodata, printre cei mai bogati romani se mai numara George Copos (locul 25 – 300 mil. euro), Adrian Porumboiu (locul 33-270-280 mil. euro), Radu Octavian (locul 40-250 mil. euro), Adrian Sarbu (lcoul 40 – 250 mil euro), Viorel Catarama (locul 47-200 mil. euro), (locul 377-15-15 mil. euro), Adrian Mutu (locul 397 – 14 mil. euro), Andrei Chiliman (locul 403 – 13-14 mil. euro), Dan Petrescu (lcoul 410 – 13 mil. euro).

Averi cumulate de peste 39 miliarde euro

Cei 500 de oameni de afaceri identificati de Adevarul au averi cumulate de peste 39 miliarde euro, reprezentand o treime din PIB-ul Romaniei, potrivit datelor furnizate de realizatorii topului.

Societatea de servicii de investitii financiare Fairwind si Darian, firma de evaluare imobiliara, au analizat peste 800 de companii, terenuri, hoteluri, centre comerciale, fabrici sau platforme industriale.

Bucuresti – cel mai mare numar de miliardari

Potrivit statisticilor Adevarul, 201 miliardari sunt din Bucuresti, averea lor cumulata ridicandu-se la aproximativ 22,7 miliarde euro.

Dupa Capitala, cea mai bogata zona este Transilvania, cu 103 persoane care detin averi totale de aproape 6 miliarde euro. Cel mai bogat roman din aceasta zona este Ilie Carabulea (locul 320-350 mil. euro).

Daca in 1990 erau doar 81 de patroni, in prezent sunt inregistrate la Registrul Comertului 1.812.289 firme.

Adevarul 500 miliardari, clasament aflat la prima editie, mai cuprinde un Top Forbes al celor mai bogati est-europeni, un clasament al celor mai bogati 25 oameni din lume si un Top Forbes al celor mai scumpe insule din lume.

Initiativa publicatiei Adevarul nu este unica pe piata mass-media din Romania. Revista Capital va lansa marti cea de-a saptea editie a Top 300 Capital “Cei mai bogati romani”.

Resurse utile:

Cine sunt cei mai bogati germani

Cine sunt cei mai bogati germani

Cine sunt cei mai bogati germani

Bill Gates ramane cel mai bogat om din SUA

Bill Gates ramane cel mai bogat om din SUA

Bill Gates ramane cel mai bogat om din SUA