Comunicarea a jucat un rol tot mai important in cadrul companiilor, in perioada de criza, considera 72% din respondentii studiului „European Communication Monitor 2010”. Cu toate acestea numai 22% dintre acestia si-au consolidat echipele, iar 37% au pierdut mai multi oameni decat media companiei.
Studiul a fost realizat pe baza raspunsurilor a 1.955 de participanti din 46 de tari si a fost efectuat de un grup de profesori universitari din 11 tari. Rezultatele au fost date publicitatii de catre Asociatia Europeana pentru Educatie si Cercetare in Relatii Publice (EUPRERA) si Asociatia Europeana a Directorilor in Comunicare (EACD).



Potrivit studiului, specialistii europeni in comunicare sunt multumiti de situatia locului lor de munca (69%), desi exista o diferenta considerabila intre regiuni. Cei mai multumiti sunt est-europenii (75%), iar cel mai putin multumiti sunt cei din sud (57%). Desi munca in domeniul relatiilor publice este considerata interesanta deoarece presupune indeplinirea unor sarcini variate si este apreciata de superiori, siguranta locului de munca, salariile si oportunitatile de cariera sunt limitate.

Intrebati care sunt indicatori de excelenta in profesia lor, comunicatorii au amintit relatiile bune cu factorii relevanti pentru companie, abilitatea de a mobiliza oamenii si implicarea in mod oficial in procesul de management.



Comunicarea corporativa este considerata in continuare cel mai important domeniu al profesiei, urmata de comunicarea de brand. Comunicarea online, relatiile cu presa online si mediile de socializare au castigat o importanta enorma incepand cu anul 2009 si se preconizeaza o continuare a acestei tendinte.

Aproape unul din doi specialisti europeni in comunicare (45%) considera ca, in prezent, comunitatile on-line reprezinta un canal important pentru relatiile publice, in timp ce numai 26% au incredere in Twitter si 17% in Wikis. Previziunile cu privire la orice platforma de socializare online sunt pozitive, retele cu continut video situandu-se pe primul loc. In pofida acestei perspective, numarul organizatiilor care au inceput deja sa stabileasca anumite linii directoare de lucru in acest domeniu, cum ar fi un set de reguli de actiune in social media, este relativ redus (20-30%, in functie de programe si reguli).





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri