Nomura, cea mai mare banca de investitii din Japonia, are biroruri in Europa, Asia si SUA. Compania a preluat in 2008 operatiunile Lehman Brothers din Asia si Pacific si o parte din cele din Europa si Orientul Mijlociu.

Statul vrea sa vanda in acest an 9,84% din actiunile OMV Petrom, din pachetul pe care il detine la companie, de 20,63% din titluri. Oferta secundara, estimata la 500 milioane euro, va fi cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Ministerul Economiei va selecta in data de 9 martie firma sau consortiul de brokeri care va intermedia oferta de vanzare.

La licitatie vor mai participa inca cinci consortii formate atat din societati de intermediere din Romania, cat si companii mari din mediul financiar din strainatate.

Citeste si:

BRD (BRD) va merge in consortiu cu Societe Generale si Citibank, iar Morgan Stanley, cel mai mare intermediar de oferte de actiuni la nivel mondial in 2010, s-a aliat cu Raiffeisen Capital&Investments, firma de brokeraj locala care a fost implicata in cele mai importante listari din ultimii sase ani de pe Bursa.

Potrivit Ziarului Financiar, JPMorgan s-a asociat cu BCR, iar cea mai influenta banca de pe Wall Street, Goldman Sachs s-a aliat cu UniCredit CA IB Securities. ING Bank va forma consortiu cu o banca elvetiana, cel mai probabil UBS.

Totodata, Deutsche Bank si Bank of America sunt interesate de intermedierea tranzactiei, insa nu au ales un partener local.
Potrivit celor mai recente raportari, grupul austriac de petrol si gaze OMV detine 51,01% din actiunile OMV Petrom. Statul are, prin Ministerul Economiei, 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea 20,11% din actiuni.