Noul manager al Sibiu Stock Exchange (Sibex), irlandezul Patrick L. Young, vrea sa tripleze valoarea bursei sibiene in urmatorii patru ani, urmand ca intr-un orizont de timp ceva mai mare capitalizarea Sibex sa ajunga la chiar 100 milioane de euro.
Young considera ca Sibex este o bursa “fara slabiciuni fundamentale” si cu costuri foarte mici de operare, premise care vor reprezenta baza dezvoltarii ulterioare a pietei.

“Avem toate ingredientele necesare insa ne mai trebuie timp. In patru ani, Sibex va ajunge la o valoare de cel putin 50 milioane de euro, iar peste cinci ani sau mai tarziu sper sa trecem de pragul de 100 milioane de euro. Nu sunt doar vorbe, din punctul meu de vedere este foarte fezabil. Am vazut alte piete aflate intr-un stagiu similar al dezvoltarii, iar o asemenea crestere nu este deloc imposibil de realizat”, a declarat Patrick Young, viitorul manager al Bursei din Sibiu.

Sibex are la momentul actual o capitalizare de 51,1 milioane lei (12,4 milioane euro). Triplarea acestei valori ar apropia-o pe de marimea BVB, in prezent evaluata la 330 milioane lei (80 milioane euro).

Irlandezul a comparat cazul Sibex cu cel al bursei derivatelor din Taiwan, care anul trecut a realizat un profit de 35 milioane dolari, desi opereaza intr-o tara cu un numar al populatiei similar celui din Romania.

“Sigur, vorbim despre un PIB pe cap de locuitor diferit intre cele doua tari si evident ca piata de la Sibiu va creste si pe masura ce acest indicator urca, insa dezvoltarea va continua in acest timp. Port deja discutii cu viitori parteneri, chiar si de peste Ocean, pentru aducerea unor noi produse si pentru parteneriate cu Sibex”, spune Young.

Noul director al bursei sibiene are o experienta de peste 20 de ani in domeniul financiar, timp in care a oferit servicii de consultanta mai multor burse, guverne si banci de investitii cu privire la strategii pentru dezvoltare.

Patrick Young il va inlocui pe actualul director si presedintel al Sibex - Teodor Ancuta, dupa AGA ce se va desfasura pe 29 aprilie.

„Am renuntat la functie din mai multe motive. In primul rand consider ca era nevoie de o schimbare, de un cutit care taie mai bine decat unul care s-a <tocit> in ultimii 16 ani. Apoi, in trecut am promis ca daca nu voi aduce macar cinci noi listari in piata spot imi voi prezenta demisia. De asemenea, am decis sa aducem un expert strain pentru ca in tara era foarte greu sa gasim oameni de acest calibru dar si pentru ca un manager neutru este mai indicat atunci cand avem de a face cu unele conflicte interne. Nu in ultimul rand vreau sa petrec mai mult timp cu familia”, a declarat Teodor Ancuta.

In ceea ce priveste piata spot, oficialii Sibex spun ca vor incerca in continuare sa aduca noi IPO-uri, declarandu-se totodata dezamagiti de Guvern care nu a luat in considerare listarea Romgaz si la Sibiu.

„Nu vom incerca sa dublam BVB dar asta nu inseamna ca suntem mai putin interesati de noi listari. Este insa mai usor sa ai o baza puternica de investitori pe derivate pe care sa ii convingi sa revina si pe actiunile clasice, decat invers. Cred ca traim intr-o lume a derivatelor, potentialul de crestere fiind foarte ridicat pe acest segment”, este de parere Patrick Young.

Noul manager Sibex va fi platit si in functie de performanta, in 2012 el urmand sa primeasca un procent din profitul din exploatare, in bani sau in actiuni Sibex.


„Si acum cumpar titluri Sibex pentru ca pretul lor e foarte bun in comparatie cu al celorlalte piete din regiune. In prezent nu suntem la varf, asa cum eram cu 2-3 ani in urma, dar sunt sigur ca ne vom intoarce acolo”, a mai spus Young.

Young lucreaza in domeniul financiar din 1987, cand a inceput activitatea la compania de brokeraj Tullet&Tokyo, ca director al Departamentului de Analiza Piete. El a fost consultant la opt burse, printre care Chicago Mercantile Exchange, LIFFE, Montreal Exchange si EUREX.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri