Conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a respins toate cele 24 de cereri primite din partea unor actionari, care solicitau injumatatirea capitalului social si alegerea administratorilor prin itnermediul votului cumulativ.
Potrivit unui comunicat trimis de companie, Consiliul Bursei a analizat solicitarile transmise de actionari si a constatat, pe baza raportului intocmit de personalul de specialitate al BVB si a opiniei formulate de un cabinet de avocatura, ca nici una dintre cererile actionarilor, nu este pe deplin valida si nu indeplineste conditiile de fond si de forma specifice.

In aceste conditii ordinea de zi a urmatoarei Adunari Generale a Actionarilor (AGA), ce va avea loc 29-30 aprilie 2011, va ramane neschimbata.

Cu toate acestea cererile facute de actionari ar putea sa intre pe ordinea de zi a unei AGA Extraordinare care va fi organizata in lunile care vor urma.

„Consiliul Bursei a decis ca in proxima sedinta sa supuna spre aprobare convocarea unei Adunari Generale Extraordinare a actionarilor Societatii având pe ordinea de zi problematicile invederate de actionarii Societatii prin cererile de completare a ordinii de zi a Adunarilor Generale, precum si altele care pot fi primite din partea actionarilor Societatii”, se mentioneaza intr-un comunicat oficial.

Cititi si: Cine a cerut reducerea capitalului Bursei de Valori Bucuresti?
Injumatatirea capitalului BVB, o bila neagra pentru companie, piata si fuziune


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri