Consiliul de Administratie al companiei Teraplast Bistrita (TRP), furnizor de solutii si sisteme integrate in domeniul instalatiilor si constructiilor, a luat decizia de a-l numi in functia director general pe Stefan Bucataru, dupa ce Florin Urite a renuntat la contractul de mandat din motive personale.
Urite, 45 de ani, s-a alaturat Teraplast in 1996, cand a fost numit director de aprovizionare. El a fost numit in functia de director general in toamna lui 2008, dupa ce l-a inlocuit pe Emanoil Viciu. Sub conducerea sa, afacerile companiei au crescut de la 194,9 milioane de lei (53 mil. euro) in 2008, la 212,3 milioane de lei (50,4 mil. euro) in 2010.

Totodata, Urite a coordonat procesul de relocare a activitatilor de productie ale Teraplast din Bistrita, la Saratel, care a fost finalizat in iunie anul trecut si a presupus investitii totale de 26 de milioane de euro. Valoarea investitiilor operate in relocare de catre grupul Teraplast a ajuns la 36 de milioane de euro o luna mai tarziu, dupa ce si compania Politub, membra a grupului, si-a mutat activitatea la Saratel.

Urite, absolvent al Universitatii Politehnice din Bucuresti (UPB), este cel care a dat practic startul unui program de investitii de 66 de milioane de euro, prin care Teraplast viza ca in perioada 2008 - 2013 sa isi mute activitatea la Saratel, sa-si extinda capacitatile de productie si portofoliul de produse si sa se dezvolte regional.

“Dupa 15 ani intr-o companie ajungi sa te implici personal si risti sa nu poti lua cele mai bune decizii de business. Am decis ca e momentul sa fac o pauza si sa las in locul meu pe cineva care sa fie neutru. Teraplast are de indeplinit anumite angajamente luate in fata actionarilor si am incredere ca noua conducere va reusi sa le realizeze”, spune Urite.

Stefan Bucataru, 45 de ani, este proprietarul si directorul companiei Veldtster Management & Consulting, infiintata in 2008 in Canada, care este specializata in furnizarea de servicii de restructurare pentru afaceri. Principalele sectoare de activitate in care activeaza compania sunt constructiile, energia, logistica, distributia si retailul.

Inainte de a deveni antreprenor, Bucataru a facut parte din managementul companiei de investitii private Global Finance, din Grecia. El a participat la unele tranzactii importante intermediate de compania de investitii, cum ar fi vanzarea lantului de supermarketuri La Fourmi catre Delhaize, in 2008.

In prezent, Veldtster Management & Consulting colaboreaza cu firma de consultanta Osprey Partners in ceea ce priveste implementarea de procese de reorganizarea si restructurare ale afacerilor.

Teraplast este in acest moment o companie profitabila per ansamblu, insa eu am incredere ca se poate mai bine. Compania are planuri ambitioase, de a deveni un lider la nivel regional, iar pentru a le realiza e nevoie ca toate liniile de business sa fie lucrative”, afirma Bucataru (foto), al carui mandat va avea o durata de un an.

Absolvent al UPB, Bucataru detine si un Master of Business Administration (MBA) la University of Durnham Business School, din Marea Britanie.

Compania Teraplast face parte din grupul Teraplast Bistrita, care mai include pe langa Teraplast si subsidiarele sale Plastsistem si Politub. Plastsistem produce panouri sandwich si structuri metalice pentru constructii comerciale si industriale, iar Politub produce tuburi din polietilena pentru retelele de gaz si apa.

Teraplast este listata la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti si are un capital social de 29,7 milioane de actiuni divizata in 297,8 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 leu. Capitalizarea companie se ridica la 150,4 milioane de lei (36,9 mil. euro).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri