Presedintele Traian Basescu a declarat, la TVR 1, ca a fost un esec faptul ca pachetul de 9,84% din actiunile OMV Petrom nu a fost vandut, dar ca decizia de a nu vinde sub pretul cerut a fost una politica, un semnal ca Romania nu este de vanzare la "pret de scrap".
"A fost un esec. Pe piata a fost un esec. Pentru noi a fost, sa spunem, nu ce ne-am dorit, dar a fost solutia corecta. Aici am vazut dezbateri publice care ar fi fost pretul la care s-ar fi vandut", a declarat seful statului, potrivit Mediafax.

Basescu a precizat ca pretul recomandat de consortiul de consultanti era de de 0,33 lei pentru o actiune, situatie in care s-ar fi vandut actiunile "fara niciun fel de problema".

"Guvernul nu a acceptat alt pret decat pretul mediu in ultimele 12 luni, care oricum includea un bonus, pentru ca preturile actiunilor Petrom pe bursa de la Bucuresti a fost de 39 de lei, iar Guvernul a cerut 37,08 lei. Decizia a fost sa nu scadem sub acest pret, pentru ca Romania nu trebuie confundata cu tarile care sunt nevoite sa-si vanda activele pentru a-si putea plati salariile si pensiile", a spus el.

Seful statului a precizat ca Romania a trecut prin acest risc anul trecut, si-a luat masurile "care au trebuit luate" si in momentul de fata se poate finanta imprumutand bani de pe pietele private.

"Nu suntem in situatia in care sa vindem la orice pret. Cred ca Guvernul a gandit foarte bine: Romania sau active din Romania nu pot fi cumparate la pret de scrap, cum sunt tarile in mare dificultate care acum vand la preturi foarte mici, numai sa poata vinde, ca sa-si asigure lichiditati. Sau sunt obligate sa vanda", a subliniat el.

1. Cine credeti ca este de vina pentru esecul ofertei Petrom?

2. Ce factori au influentat cel mai mult insuccesul ofertei?

3. Credeti ca oferta va avea succes in 2012?




Potrivit presedintelui, s-a urmarit, pe de o parte, si semnalul ca "vindem, dar vindem la pretul corect".

El a adaugat ca procesul de vanzare a actiunilor Petrom va fi reluat, dar nu in acest an. "Se va relua, la un moment mai potrivit. in orice caz, anul acesta nu se poate relua procesul de vanzare a actiunilor de la Petrom. In acelasi timp, trebuie sa spunem ca, poate, am si invatat, e prima actiune de acest tip pe care o face Guvernul si ne-a fost o lectie tututor", a continuat el.

Presedintele Basescu a opinat ca este posibil ca pachetul de actiuni sa fi fost prea mare. "E vorba de un pachet de circa o jumatate de miliard. Sigur ca nu putea nimeni sa incaseze 360 de milioane, cat ar fi fost la un pret de 0,33. Poate nici jumatate de miliard, dar un 450 ar fi fost un pret bun in aceste vremuri", a mentionat el.

Basescu a mai spus ca Guvernul a fost bine "conseiat" de consultant.

"N-avem ce-i reprosa. Daca, intr-adevar, decizia era sa vindem cu orice pret, am avut recomandarea pretului la care se vindeau toate actiunile - 0,33 lei pe actiune. Insa, a fost si o decizie politica - Romania nu e de vanzare la pret de scrap", a spus presedintele.

Intrebat care a fost opinia expertilor FMI despre aceasta solutie aleasa de guvern, Basescu a raspus: "Am fi putut primi reprosuri daca nu scoteam actiunile la vanzare. Le-am scos, n-am primit pretul pe care consideram ca merita sa-l primeasca actiunile Pertom, n-am vandut".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri