Detaliile interdictiei variaza de la o tara la alta - Franta, Italia, Spania si Belgia, se arata intr-un comunicat transmis joi seara de Autoritatea Europeana a Valorilor Mobiliare si Pietelor, EMSA, informeaza Mediafax.

Pietele europene au reactionat de multe ori in ultimul an la zvonuri privind situatia financiara si nevoile de finantare ale statelor din zona euro cu datorii mari. In ultimele zile, speculatii privind unele dintre cele mai mari banci europene au determinat miscari abrupte pe burse, stergand miliarde de euro din valoarea de piata a unor institutii de credit.

Indicele bursier al bancilor europene a scazut cu 37% din februarie, cand a atins maximul acestui an, si a atins joi minimul ultimelor 28 de luni. Indicele a pierdut 17% numai in luna august.

Personalitati din industria financiara si din mediul academic pun sub semnul intrebarii eficacitatea interzicerii vanzarilor in lipsa.

"Este o masura catre care se indreapta politicienii cand nu mai au nicio arma in arsenal. Nu face decat sa toarne nisip in urechile pietei si sa semnaleze lumii intregi ca liderii nu au nicio idee despre ce se intampla", comenteaza James Angel, profesor asociat specializat pe reglementarea pietelor financiare la Scoala de Business McDonough a Universitatii Georgetown din Washington DC.

EMSA noteaza ca vanzarile in lipsa, asa-numitele tranzactii de tip short-sell, combinate cu reactia pietei la zvonuri dau nastere unei strategii "evident abuzive".

Citeste si:

"Astizi, unele autoritati au decis sa impuna sau sa extinda interdictii pe vanzarile in lipsa. Au luat aceasta masira petnru a restrictiona beneficiile care pot fi castigate de pe urma raspandirii unor zvonuri false sau pentru a ajunge la un mediu regulatoriu uniform", se spune in comunicatul agentiei europene.

Intr-o tranzactie de acest tip, un trader vinde actiuni luate cu imprumut sperand ca valoarea acestora va scadea inainte sa fie nevoit sa cumpere pentru a le returna. Diferenta de pret reprezinta profitul acestuia. Criticii afirma ca astfel de practici incurajeaza speculatiile si coboara pretul actiunilor, determinand o panica ce se alimenteaza singura, in timp ce sustinatorii considera ca pastreaza corectitudinea si mentine lichiditatea.

Franta a decis sa interzica vanzarile in lipsa pe 11 actiuni timp de 15 zile. Spania va proteha 16 actiuni, tot pentru 15 zile. Belgia a interzis acest tip de tranzactii pe patru actiuni financiare pe perioada nedeterminata, in timp ce detaliile masurii luate de autoritatile italiene nu sunt inca disponibile.

Printre bancile incluse pe lista actiunilor protejate se numara BNP Paribas, Societe Generale, Santander si BBVA.