Contractele futures pe indicele S&P 500 au scazut cu 0,6% in tranzactiile electronice pe S&P 500 dupa aparitia comunicatului privind demisia lui Jobs, potrivit Bloomberg. Valoarea totala a indicelui era de 9.340 de miliarde de dolari la finalul sedintei de miercuri.

Actiunile Apple au cazut cu pana la 7% in sesiunea electronica de seara, anuntand o zi de foc joi pentru piata Nasdaq si indicele S&P 500. La o capitalizare de aproape 350 miliarde de dolari, actionarii ies in pierdere cu peste 20 de miliarde de dolari in urma deprecierilor de miercuri seara. Apple este cea mai mare companie din componenta indicelui Nasdaq 100 si a doua din cadrul S&P 500.

Jobs (56 de ani), care a supravietuit cancerului la pancreas si unui transplant de ficat, conduce Apple de la 29 iulie 1997, perioada in care actiunile companiei au crescut cu 9.020%, iar capitalizarea bursiera a urcat de la 2,08 miliarde de dolari la 348,7 miliarde de dolari, pe locul al doilea in SUA dupa gigantul petrolier Exxon Mobil.

De altfel, Apple a depasit pentru scurt timp in luna august Exxon Mobil, devenind temporar cea mai mare companie din lume.
Directorul operational executiv al Apple, Tim Cook, va prelua postul de director general, in timp ce Jobs va primi ocupa functia de presedinte al companiei.

"Istoria Apple s-a identificat indeaproape cu Steve Jobs. Cand se implica, performantele depasesc toate asteptarile. Actiunile vor stagna pana cand Tim Cook va putea convinge investitorii si isi va demonstra valoarea. Nu este sfarsitul pentru Apple, doar incheierea unui capitol", comenteaza pentru Bloomberg un analist american.

Sub indrumarea lui Jobs, Apple a introdus electronice care au revolutionat industria telefoanelor mobile si continutului media digital si au improspatat sectorul computerelor si laptop-urilor cu o alternativa la PC-ul Microsoft Windows.

Jobs a castigat datorita atentiei la detaliu, accentului pus pe usurinta in utilizare a produselor si dorintei aparente de a sfida asteptarile si conventiile industriei IT.

Cu competitori de talia Google, Microsoft sau IBM, Apple a reusit sa ramana independenta si sa domine anumite segmente de piata, devenind o emblema a industriei tehnologiei si unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume.

Unii analisti compara plecarea lui Steve Jobs cu schimbarea de conducere a General Electric din noiembrie 2000. Capitalizarea gigantului GE a scazut cu 323 miliarde de dolari din 27 noiembrie 2000, cand compania a anuntat plecarea lui Jack Welch din pozitia de presedinte si director general.

"Pierderea unui vizionar este foarte grea. Este trist, dar nu o surpriza totala. Intrebarea este daca Apple va avea in continuare viziunea necesara pentru a-si dezvolta pozitia pe piata. Uneori companiile care isi pierd vizionarul continua sa faca bine ceea ce au mai facut, dar orice schimbare de paradigma este mai grea", a aratat un alt analist.

Intre timp, fanii Apple si ai lui Steve Jobs din intreaga lume deplang pe internet demisia idolului lor, unele mesaje sunand a elogiu.
"Steve Jobs a fost un Leonadro da Vinci al epocii in care traim", a scris scriitorul si jurnalistul britanic Tony Parsons pe Twitter, potrivit Reuters.

1. Ce crezi ca se va intampla cu Apple, in era post Steve Jobs?

2. Care este gadgetul tau preferat din lista celor create de Steve Jobs?

3. Ce inseamna demisia lui Steve Jobs pentru tine?


In Asia, unde Jobs are "legiuni de fani" si Apple se "bucura" de numeroase produse care imita binecunoscutele computere, telefoane si tablete ale companiei, sentimentul general al fanilora fost unul de surpriza, mai ales ca anuntul are loc la numai cateva saptamani inainte de mult-asteptata lansare a iPhone 5, care ar trebui sa aiba loc in toamna.

Majoritatea fanilor din intreaga lume, din SUA pana in Australia, Singapore si Coreea de Sud, s-au aratat surprinsi de anunt dar nu se asteapta ca Apple sa aiba probleme.

Angajatii companiei au aflat din presa si discutau miercuri seara stirea adunati in grupuri in fata sediului central din San Francisco.
Unele dintre cele mai elogioase comentarii au venit insa de la rivalii din industria tehnologiei.

Citeste si:

"Cred ca geniul sau este bine documentat, insa ceea ce uitam este curajul cu care s-a confruntat cu boala. Faptul ca a reusit asemenea succese in asemenea conditii ii dubleaza mostenirea", a declarat intr-un comunicat directorul general al Sony, Howard Stringer.

O angajata a Samsung, intervievata de Reuters, respinge ideea ca plecarea lui Jobs va afecta Apple.

"Apple a castigat deja o pozitie solida de emblema, deci nu cred ca i se va intampla ceva important din cauza absentei lui Jobs. Steve Jobs nu este inamicul nostru. Este un veteran si o personalitate inalta in acest business", a aratat ea.

Presedintele Google Eric Schmidt, prieten apropiat al lui Jobs inainte ca Google sa atace Apple pe piata comunicatiilor mobile, a vorbit emotionat despre plecarea acestuia.

"Steve Jobs este cel mai de succes CEO din SUA al ultimilor 25 de ani. A combinat in mod unic o viziune de artist cu una de inginer pentru a construi o companie extraordinara (...) Unul dintre cei mai mari lideri americani din istorie", comenteaza Schmidt.
Apple a reusit sa "puna capac" pe procesul de succesiune, venind deja cu un inlocuitor pentru Steve Jobs pentru a nu da investitorilor vreun motiv de incertitudine.

Tim Cook (50 de ani), directorul operational al Apple, l-a inlocuit deja pe Jobs in trei randuri ca director general interimar, in timp ce cofondatorul companiei se lupta cu problemele de sanatate.

Cook a petrecut 10 ani la IBM la inceputul carierei sale si a fost recrutat de Apple de la Compaq in 1998, aminteste Daily Mail. Compaq era la acea vreme cel mai mare producator de computere din lume, in timp ce Apple avusese cu un an inainte pierderi de un miliard de dolari si parea ca va esua.

Tim Cook a reusit insa sa contribuie la o rasturnare de situatie, revolutionand lanturile comerciale ale Apple si aspectele logistice. Compania trecea pe profit in 1998.

Ca personalitate, apropiatii lui Cook spun ca acesta contrasteaza intr-o buna masura caracterul exploziv al lui Jobs, fiind mai "cu picioarele pe pamant si mai domol".

Cook a plecat acasa anul trecut cu un salariu de 800.000 de dolari, un bonus de 5 milioane de dolari si optiuni de cumparare de actiuni Apple la pret preferential in valoare de 50 milioane de dolari.

Desi demisia lui Jobs pare ca a avut loc curat, transparent, cu un succesor deja anuntat, unii considera deja ca evenimentul "deshide o usita" pentru grupul sud-coreean Samsung Electronics intr-un moment de rascruce pentru suprematia pe piata smartphone-urilor. Batalia se duce atat in magazine, cat si in tribunale, unde cele doua companii sunt inclestate in nenumarate procese privind drepturile de proprietate intelectuala pe diverse brevete.

Atat Apple, cat si multi analisti au subliniat experienta lui Cook, pana acum mana dreapta a lui Jobs, dar si faptul ca compania l-a pastrat pe cofondator in rolul de presedinte.

Soarta Samsung depinde insa in mare masura de evolutia Apple. Compania sud-coreeana este pe de o parte cel mai important competitor al Apple pe piata smartphone-urilor si tabletelor dar, pe de alta parte, se numara printre principalii furnizori ai companiei americane.

"Chiar si inainte de demisial ui Jobs, cei de la Samsung erau tot mai optimisti ca pot rivaliza cu Apple in arena smartphone-urilor. Samsung este in avantaj acum. Castiga cota de piata datorita schimbarii de dinamica din industria smartphone", comenteaza Mark Newman, fost director de strategie la Samsung si senior analyst la Sanford C. Bernstein.

Demisia lui Jobs a propulsat actiunile Samsung in urcare cu 2,4% in sedinta din ziua dupa anuntul demisiei.