Guvernul va continua programul de privatizari anul viitor, cele mai probabile listari pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) urmand sa fie cele ale Hidroelectrica si CE Oltenia, a declarat premierul Victor Ponta, la deschiderea sedintei de tranzactionare de luni.

"Din punctul de vedere ale Guvernului, listarile de pana acum - Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica - au fost operatiuni de succes si acest lucru ne obliga sa continuam programul cu listarea Hidroelectrica si CEO Oltenia, iar 2015 pare anul potrivit", a spus Victor Ponta, adaugand totodata ca alte posibile listari ar putea fi cele ale Portul Constanta si Aeroporturi Bucuresti.

Premierul se afla in campanie electorala, el candidand la functia de presedinte al Romaniei. Ponta nu a participat niciodata la o deschidere oficiala a Bursei de Valori Bucuresti, la listarile Electrica si Romgaz el alegand sa inaugureze startul tranzactionarii pe Bursa din Londra (unde cele doua companii s-au listat secundar).

"Nu am asistat niciodata la aceasta procedura de deschidere pe BVB si imi pare rau. Am fost de doua ori la Londra si este drept ca in primul rand trebuia sa fiu prezent la Bucuresti si abia apoi in alte capitale. Totusi, am asistat la niste momente importante, in special din punct de vedere al investitorilor straini", mentioneaza Ponta.

Domnul Ludwik Sobolewski, care dincolo de a fi un bun manager este si un bun diplomat, mi-a adresat o provocare: mi-a zis ca daca mai raman doar putin timp premier, macar sa finalizez reforma structurala inceputa. I-am spus ca in cel mai scurt timp vom avea adoptata legislatia ceruta de BVB - Victor Ponta

In mandatul actualului premier s-au realizat cele mai mari privatizari pe bursa din istorie. Anul trecut, Romgaz s-a listat in urma unei oferte publice initiale (IPO) in urma careia statul a incasat 1,7 mld. lei, iar in vara acestul an Electrica a finalizat cu succes un IPO de 1,95 mld. lei.

"Apreciez foarte mult eforturile facute de BVB in ultima perioada, de domnul Anghel, de domnul Sobolewski in colaborare cu ASF, si din punctul de vedere al Guvernului aveti tot sprijinul pentru a dezvolta piata de capital din Romania. Stiu foarte bine solicitarea legata de adoptarea unui act normativ care sa faciliteze operatiunile pe piata de capital. Sunt constient si am inteles necesitatea acestei modificari legislative.

Domnul Ludwik Sobolewski, care dincolo de a fi un bun manager este si un bun diplomat, mi-a adresat o provocare: mi-a zis ca daca mai raman doar putin timp premier, macar sa finalizez reforma structurala inceputa. I-am spus ca in cel mai scurt timp vom avea adoptata legislatia ceruta de BVB", a concluzionat Victor Ponta.

Modificarile legislative la care acesta face referire au fost cerute de grupul de lucru "Great Barriers Shift" si vizeaza facilitarea investitiilor pe piata de capital locala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri