Bursa de la Bucuresti a hotarat dimineata prelungirea sesiunii de predeschidere a pietelor de actiuni pana la ora 16, pentru a da posibilitatea investitorilor sa asimileze si sa analizeze rational stirile din pietele externe, in conditiile in care bursele internationale s-au prabusit.

Practic, in sesiunea de predeschidere nu au fost efectuate tranzactii, iar pietele principale de actiuni s-au inchis la ora 16:30 prin algoritmul de fixing, dupa o perioada de 15 minute de preinchidere.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 9,93%, pana la 3.187,77 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 8,88%, pana la 2.405,24 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 14,85%, pana la 15.200,57 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, nu a fost actualizat si afisa valoarea de joi, de 8.703,44 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 10,86%, pana la 314,33 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 14,15%, pana la 417,72 puncte.

Citeste si:

Actiunile BRD SocGen (BRD) au atras cea mai mare lichiditate din sedinta de vineri, de 2,01 milioane lei, iar pretul lor a scazut cu 10,84%, la 7,4 lei, in timp ce titlurile Petrom (SNP) s-au depreciat cu 14,96%, pana la cotatia de 0,216 lei, in urma unor schimburi de 1,58 milioane lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1)s-au ieftinit cu 14,88%, la pretul de 0,715 lei, pe o lichiditate de 1,56 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au insumat 1,43 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 14,98%, pana la 0,403 lei.

Pretul titlurilor SIF Muntenia (SIF4) a coborat cu 14,52%, ajungand la 0,53 lei, pe fondul unor schimburi de 1,13 milioane lei, iar actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras o lichiditate de 610.800 lei si s-au depreciat cu 14,89%, pana la 0,8 lei/actiune.

Schimburile cu actiuni SIF Moldova (SIF2) au totalizat 500.400 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 15,00%, limita maxima de variatie, pana la 0,68 lei, in timp ce actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut 14,71%, ajungand la 0,0284 lei, pe o lichiditate de 248.800 lei.

Titlurile Transgaz (TGN) s-au ieftinit cu 14,59%, la pretul de 120 lei, pe o lichiditate de 172.300 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Erste Bank (EBS) au insumat 148.100 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 15,00%, pana la 93,5 lei.