Indicele BET a scazut cu 2,63%, pana la 3.369,23 puncte, in timp ce BET-C a coborat cu 1,94%, pana la 2.554,68 puncte.

“Ieri bursa a evoluat in ton cu evolutiile pietelor internationale. Am avut parte de o deschidere pe apreciere si apoi odata cu scaderile externe am avut si noi de pierdut. Din pacate cred ca exista in continuare vanzatori semnificativi pe piata locala care impiedica orice incercare de revenire. Din pacate forta cumparatorilor nu poate face fata situatiei si atunci vedem evolutii similare celei de ieri”, a declarat, pentru Wall-Street, Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

Volumele de tranzactionare au fost destul de ridicate in sedinta de ieri, totalul schimburilor depasind 14,7 mil de euro.

“Volumul destul de ridicat pentru aceasta perioada este datorat tranzactiilor realizate pe piata Rasdaq unde a fost realizata o tranzactie speciala cu peste 70% din capitalul social al emitentului Agrinatura SA Nanov, simbol AGNV”, a explicat Nicu Grigoras, broker la Intercapital Invest.

Aceasta tranzactie speciala a avut o valoare de 8,46 mil de euro reprezentand peste 60% din total schimburilor de ieri.

Indicele BET-FI a pierdut 2,43%, pana la 15.771,32 puncte. Indicele BET-XT a pierdut 2,32%, pana la 327,54 puncte, iar BET-NG a coborat cu 2,91%, pana la 446,25 puncte.

Tranzactiile cu actiuni SIF Moldova au insumat 1,52 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 4,35%. Titlurile SIF Oltenia s-au depreciat cu 4,43%, pana la cotatia de 0,755 lei, in urma unor schimburi de 2,68 milioane lei. Pretul titlurilor SIF Muntenia a coborat cu 0,82%, ajungand la 0,605 lei.
Schimburile cu actiuni SIF Banat-Crisana au totalizat 730.600 lei, iar titlurile s-au ieftinit cu 3,55%.

“SIF-urile sunt in acest moment in zona mimimelor inregistrate la jumatatea lunii in curs si raportat la maximele istorice au pierdut peste 3,1 miliarde de euro din capitalizarea bursiera, in acest moment toate cele cinci societati de investitii avand o valoare de piata de doar aproximativ 600 mil de euro. Comparativ, SIF Moldova, SIF-ul cu cea mai mica capitalizare in zona maximelor istorice de la sfarsitul lunii Iulie 2007, avea o capitalizare de aproximativ 590 de mil de euro”, a mai explicat Nicu Grigoras.

Volatilitatea continua. Se pot atinge noi minime

Citeste si:

Specialistii sustin ca pentru sedintele urmatoare este posibil ca pe fondul stirilor externe indicii autohtoni sa reziste la aceste niveluri sau sa faca noi minime.

“Totul depinde de ceea ce se va intampla pe pietele externe si cum vor evolua indicii bursieri importanti”, a declarat Grigoras.

De asemenea, volatilitatea excesiva se va mentine cel mai probabil in continuare deoarece inca nu avem suficiente elemente care sa ne acorde un grad de siguranta mai mare in privinta perspectivei economice, sustine Gabriel Necula. Brokerul se asteapta ca valul de raportari financiare pentru primele 9 luni sa aduca in continuare volatilitate.

“Piata bursiera are mult de suferit in aceste momente si cred ca inca nu aajuns la momentul unei stabilizari. Efervescenta cu care apar stiri, evenimente, solutii, propuneri, rezultate, perspective si modul in care perceptia pe termen scurt se schimba atat de usor de la o extrema la alta ne face sa credem ca investitorii inca nu au ajuns la acel nivel de calmare si logica. O anticipare a evolutiei pe termen scurt este doar o speculatie, fara a putea fi justificata”, a conchis directorul adjunct de operatiuni al Prime Transaction.

Actiunile Petrom au fost cele mai lichide de ieri

Actiunile Petrom au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de ieri, de 5,40 milioane lei, iar pretul lor a scazut cu 2,44%, la 0,20 lei. Titlurile BRD s-au ieftinit cu 3,89%, pe o lichiditate de 2,28 milioane lei.

Titlurile Transelectrica s-au ieftinit cu 6,76%, la pretul de 13,8 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Erste Bank au insumat 403.200 lei, iar titlurile s-au apreciat cu 0,50%.

Pe piata instrumentelor financiare cu venit fix, schimburile au insumat 1,93 milioane lei. Astfel, in sedinta de ieri, a fost transferat, prin doua tranzactii, un pachet de 12.000 de obligatiuni emise de Consiliul Judetean Hunedoare (HUE26), pentru suma totala de 1,23 milioane lei, la pretul de 100 lei/titlu, precum si un pachet de 6.800 titluri emise de Municipiul Bacau (BAC26) pentru suma de 703.036 lei, la un pret de 100,45 lei.

Pe sectorul derivatelor de la BVB au fost incheiate 69 de contracte la termen, in valoare totala de 193.140 lei, cel mai mare interes fiind atras de derivatele valutare pe cursul leu/euro. Astfel, un euro a fost estimat la 3,7600 lei/titlu, pentru scadenta decembrie, in scadere cu 0,0400 lei. In schimb, derivatele pe actiuni SIF Moldova au fost cotate la 0,71 lei, pentru scadenta scurta (decembrie), in scadere cu 0,0200 lei.