"Bugetul Bursei pentru 2009 a fost construit pe baza unui rulaj estimat de 5 milioane de euro pe zi. Am propus aceasta suma constienti ca ea poate suferi abateri semnificative atat in sus, cat si in jos, fiind greu de anticipat acum care vor fi evolutiile pentru anul viitor", a declarat presedintele-director general al Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache, citat de NewsIn.

El a adaugat ca bugetul ar putea fi rectificat in cazul unor abateri semnificative.

"Chiar si in actualele conditii de piata, Bursa a propus un buget care mizeaza pe castiguri, profitul fiind si una dintre conditiile esentiale pentru listare. Estimam pentru 2009 un profit de peste 1 milion de lei", a mai spus Farmache.

Seful BVB declarase la mijlocul lunii noiembrie ca Bursa va incheia acest an cu profit, chiar daca sub cel planificat, ceea ce ii va permite listarea in a doua parte a lui 2009, in conditiile in care legea prevede ca societatile care se listeaza trebuie sa aiba profit trei ani consecutivi inainte de listare.

Propunerea de listare a BVB a mai fost discutata in ianuarie 2005 la adunarea generala in care s-a decis transformarea Bursei in societate pe actiuni, iar tema nu a fost respinsa atunci de actionari, ci s-a hotarat amanarea acestei discutii.

Unda verde pentru colaborarea Bursei cu Footsie

"In planul de afaceri pentru anul viitor avem ca directii si colaborarea cu Footsie pentru constructia unor indici care sa se bucure de un brand cunoscut", a spus Stere Farmache, dupa ce actionarii BVB au aprobat aceasta propunere din planul de afaceri pe 2009.

In noiembire, seful Bursei vorbea de crearea unui indice nou - Footsie-BET - in colaborare cu societatea care administreaza si principalul indice bursier de la Londra. Reprezentantii bursei precizau in urma cu o luna ca discutiile cu Footsie vor fi urmate de un memorandum, care va permite aplicarea acestui proiect in primele luni din 2009.

Citeste si:

FTSE Group este lider mondial in crearea si administrarea de indici, cu peste 120.000 de indici reprezentativi pentru mai multe sectoare: actiuni, obligatiuni si instrumente alternative sau derivate, in mai mult de 77 de tari. Grupul este o companie independenta detinuta de The Financial Times si London Stock Exchange (Bursa de Valori din Londra).

Cel mai cunoscut indice administrat de companie este FTSE 100 (Footsie), indicele reprezentativ pentru cele mai mari 100 de companii listate pe bursa londoneza.

BVB vrea sa aduca la Bucuresti actiuni europene, prin construirea unui sistem alternativ de tranzactionare

"In al doilea rand, vrem sa construim un MTF la Bucuresti, entitate care sa permita tranzactionarea unor titluri din regiune, dar si din Europa, si sa ofere in acelasi timp noi oportunitati de investitii pentru brokerii si investitorii locali", a mai declarat Stere Farmache.

Multilateral Trading Facility (MTF) sunt sisteme alternative de tranzactionare, prin care se creaza o piata, asemanatoare celor reglementate, pe care activeaza simpli investitori sau marile firme de investitii care vor sa tranzactioneze instrumente financiare la costuri mai reduse. Aceste MTF-uri au inceput sa concureze serios bursele traditionale, in Europa fiind deja active cateva sisteme, precum Project Turquoise, Chi-X sau Bats Europe.

Totodata, Farmache a mentionat ca a avut loc si o dezbatere asupra parametrilor de functionare a pietei, referitor la limitele de fluctuatie a preturilor, care deocamdata sunt destul de rigide, de plus-minus 15%.

"Marea majoritate a brokerilor au fost de acord ca aceste limite sa devina mai flexibile. Practic, tunelul de plus-minus 15% trebuie sa fie numai un tunel de protectie, dar in cazul unor conditii speciale de piata limita de variatie ar putea fi mai mare, de 25%, 30% sau chiar 40%", a dezvaluit seful BVB.

El a precizat ca aceasta trecere trebuie sa se faca gradual, fara sa ia prin surprindere investitorii, lasandu-le un timp pentru reactie si reflectie.