Deprecierea puternica inregistrata in ultima saptamana de catre moneda nationala fata de euro a oferit speculatorilor de la Sibex posibilitatea de a obtine profit usor, ceea ce a ridicat la peste 6.600 numarul de contracte schimbate pe aceasta bursa.
Moneda unica a fost cotata in sedinta de vineri de la Sibex la 4,31 lei pentru martie in scadere cu un ban si la 4,4125 lei pentru iunie in crestere cu 0,04 bani. Euro s-a depreciat insa usor pentru cele mai indepartate scadente, pierzand cate 1,4 si un ban, oprindu-se la cotatii de 4,505 si 4,61 lei.

“Contractul EUR/RON a devenit atractiv in primele sedinte ale saptamanii cand evolutia monedei europene a fost spectaculoasa din punctul de vedere al deprecierii si asta a atras speculatorii la Sibex. Chiar si cei care preferau contractele DESIF5 si DESIF2 au trecut pe acest simbol deoarece perechea euro/leu aduce un profit mai mare si mai usor”, a declarat, pentru Wall Street, Adrian Barbulescu, director adjunct de operatini in cadrul Prime Transaction.

Contractul a fost lider in premiera la Sibex


In cea de-a doua zi a saptamanii trecute, perechea euro/leu a fost pentru prima data lider din punctul de vedere al lichiditatii pe bursa sibiana, majoritatea contractelor fiind incheiate pe scadenta din luna martie.

“Contractele futures pe EUR/RON nu au avut volume de tranzactionare semnificative pe piata de la Sibiu inainte de inceputul deprecierii semnificative a leului din acest an. Scaderea rapida a leului si volatilitatea care s-a manifestat pe piata interbancara pe parcursul acestei deprecieri a atras in special speculanti pe aceste contracte”, ne-a explicat Cristian Negoita, broker la Confident Invest.

Spre finalul saptamanii, odata cu aprecierea monedei nationale in fata euro, pe fondul unei interventii indirecte ale Bancii Nationale Romane (BNR), interesul investitorilor pe acest simbol s-a redus, dar s-a plasat printre cele mai tranzactionate cinci contracte.

Analistii apreciaza ca daca pe piata interbancara moneda europeana va prinde din nou avant, perechea euro/leu va atrage din nou interesul speculatorilor de la bursa sibiana.

Faptul ca tranzactiile pe contractul EUR/RON s-au redus se datoreaza faptului ca volatilitatea pe piata interbancara s-a redus semnificativ, o data cu temperarea trendului de depreciere al leului in raport cu euro si stabilizarea cotatiei simbolului de la Sibex in jurul valorii de 4,27 lei, afirma Negoita.

“Probabil ca in momentul in care vom mai asista la miscari mai ample pe curs vom mai avea si ceva agitatie pe aceste contracte pe piata de la Sibiu, pana atunci nu ma astept sa mai vedem un interes deosebit pe aceasta pereche valutara”, apreciaza reprezentantul Confident Invest.

La BVB interesul pe futures euro/leu este zero


Perechea euro/leu a incheiat saptamana pe pozitia a doua in topul celor mai tranzactionate contracte futures de la Sibex in timp ce la Bursa de Valori Bucuresti intreaga piata de derivate a fost ocolita de investitori.

Piata futures de la BVB, in general, nu se bucura de un interes deosebit din partea investitorilor, este de parere Cristian Negoita. Probabil deoarece caracteristicile contractelor tranzactionate pe BVB nu ii atrag pe jucatorii de pe Sibiu.

“Caracteristicile contractelor pe Bucuresti sunt diferite de cele alea contractelor de la Sibiu, nedand posibilitatea realizarii unor operatiuni de arbitraj pe cele doua piete, neexistand astfel niciun motiv pentru investitorii de la Sibiu pentru a migra pe piata futures de la Bucuresti”, afirma el.

Barbulescu declara ca piata futures de la Bucuresti nu are aceeasi structura de jucatori, fiind normal ca derivatele de sufere de pe urma unui interes mai scazut al investitorilor.

In acest moment, pe piata futures de la BVB exista doar trei contracte pe actiuni: unul pe simbolul SIF2 cu scadenta in martie si doua derivate SIF5 cu termene in lunile martie si septembrie. De asemenea, spre cumparare mai este oferit si contractul EUR/RON cu scadenta martie anul curent, insa ultima tranzactie pe acest simbol s-a realizat pe 12 decembrie, cotatie finala fiind de 4,0690 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri