Producatorul de piese auto Mefin Sinaia (MEF) a anuntat ca va trimite in somaj tehnic 451 de angajati, pana la inceputul lunii iulie, din cauza deteriorarii semnificative a situatiei economice, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.
Compania a inregistrat pierderi de 592.400 lei in primele trei luni ale acestui an, fata de castigul din aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce afacerile companiei s-au redus cu un sfert.

Tendinta economica a continuat si in luniile aprilie si mai, iar consiliul de administratie a anuntat somaj tehnic pentru a evita intrarea socetatii in incapacitate de plata.

Din numarul total de angajati - de 493- , 42 isi vor continua activitatea in perioada urmatoare, acestia reprezentand personalul de paza, de desfacere/vanzari si administrativ.

Producatorul de echipamente pentru industria auto are un capital social de 13,23 milioane lei, divizat in 5,29 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Pachetul majoritar apartine companiei DCI Walbridge Partners din Cipru, care detine 79,63% din capital, potrivit ultimei raportari.

Ultima cotatie a actiunilor companiei a fost de 0,98 lei, ceea ce confera companiei o valoare de piata de 5,18 milioane lei (1,23 milioane euro).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri