SIF Transilvania (SIF3) a depus aceasta plangere in urma cu doua luni, dupa ce autoritatea de supraveghere a pietei respinsese solicitarea de modificare a actului constitutiv al SIF3.

Actionarii SIF Transilvania aprobasera la mijlocul lunii martie ridicarea pragului de detinere de la 1%, pana la 5%, si au trimis hotararea de modificare a actului constitutiv al societatii spre avizare la CNVM, desi arbitrul pietei de capital atentionase anterior societatea ca masura este ilegala, relateaza NewsIn.

Presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, declara recent pentru NewsIn ca solutia nu va fi gasita decat in instanta, urmand sa demonstreze ca acel articol cu privire la pragul de detinere la SIF-uri a fost introdus neconstitutional de Guvern in legea pietei de capital.

In prezent, pragul de detinere la SIF-uri a ajuns in justitie, dupa ce o firma din actionariatul SIF Oltenia (SIF5) a contestat in instanta constitutionalitatea acestui prag, ca urmare a suspendarii drepturilor de vot in cadrul unei adunari generale.

Curtea Constitionala a amanat pentru 16 iunie luarea unei decizii cu privire la constitutionalitatea pragului de detinere de 1% din capitalul social al societatilor de investitii financiare (SIF).