Salink limited, actionar important la Amonil Slobozia (AMO), solicita intrunirea unei adunari extraordinare a actionarilor pentru alegerea unor noi administratori si majorarea capitalului societatii cu suma echivalenta cu datoria pe care o detine fata de Chemgas Holding Corporation, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.
Informatia a fost primita cu entuziasm de catre investitori, la ora emiterii stirii, actiunile Amonil cresteau cu 15%, pana la pretul de 0,0230 lei/actiune.

Alegerea noilor administratori ai societatii se va realiza prin metoda votului cumulativ.

De asemenea, Salink solicita majorarea capitalului social al societatii cu suma de 58,73 milioane lei prin emitere a 587,3 milioane actiuni noi cu un pret egal cu valoarea nominala de 0,1 lei/actiune. Astfel, capitalul social se va majora pana la 170 milioane lei.

Majorarea se va realiza in doua etape. In prima etapa se va aplica dreptul de preferinta al actionarilor societatii existenti la data de referinta de a subscrie un numar de actiuni proportional cu cota lor de participare la capitalul social, in vederea conservarii procentului detinut.

In cea de-a doua etapa actiunilor vor fi oferite catre public, putand subscrie orice investitor, inclusiv actionarii existenti, oferind posibilitatea de a salva societatea de la lichidare.

Combinatul de ingrasaminte Amonil Slobozia a primit, in luna iulie, cea de-a doua somatie din partea creditorilor pentru plata datoriilor in valoare de 58,73 milioane lei, in cazul neplatii urmand sa se inceapa procedura de executare silita.

Cel mai mare actionar al Amonil este Zalois Ltd, cu o detinere de 32,19%, urmat de Jovline LTZ, cu o participatie de 18,22%, in timp ce Salink Limited are 13,54%.

Societatea are un capital social de 111,26 milioane lei, impartit in 1,11 miliarde actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.

Capitalizarea societatii este de 22,25 milioane lei (5,23 milioane euro) conform ultimei cotatii de 0,02 lei/actiune.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri