Bursa de Valori Bucuresti a incheiat sedinta de tranzactionare pe teritoriul negativ, ca urmare a unor marcari de profituri dupa doua zile consecutive de cresteri modeste.
Aceste marcari de profit sau inchideri de pozitii ar putea veni ca urmare a faptului ca in 30 septembrie se va incheia cel de-al treilea trimestru al anului, iar investitorii vor face platile pentru impozitul anticipat din activitatea bursiera.

“Probabil ca aceasta miscare de inchidere de pozitii este generata si de faptul ca se aproprie data de 30 septembrie, sfarsit de trimestru, pentru care se va calcula baza de impozitare, iar unii investitori incearca sa aiba un profit cat mai mic sau sa fie pe zero pentru ca impozitul anticipat sa fie mai redus. Nu cred ca acest fapt va determina un fenomen de amploare”, a declarat Marcel Murgoci (foto), director de tranzactionare la Estinvest.

Lichiditatea pietei de actiuni a fost de 20,7 milioane lei (4,85 mil. euro), in timp ce rulajul total a fost 22,47 milioane lei (5,3 mil. euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborat cu 0,62%, pana la 5.227,40 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,43%, pana la 3.038,20 puncte.

“Evolutia din perioada urmatoare ar putea sa continue sa fie una laterala, deoarece vor mai aparea investitori care vor dori sa isi inchida pozitiile. Cat timp bursele externe se vor mentine optimiste, Bursa va avea in continuare o evolutie cu aprecieri usoare, iar lichiditatea se va mentine la aceste niveluri”, apreciaza Murgoci.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,42%, pana la 23.670,55 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a scazut cu 0,74%, la 10.462,42 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,25%, la 479,40 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,17%, la 755,32 puncte.

SNP, cel mai tranzactionat emitent

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 4,39 milioane lei si au crescut cu 0,68%, la 1,48 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au apreciat cu 1,75%, la 1,16 lei, pe schimburi de 3,55 milioane lei.

Actiunile OMV Petrom (SNP) au atras a treia lichiditate din piata, de 2,26 milioane lei, in timp ce volumul tranzactionat a fost cel mai mare, de 6,77 milioane de titluri. Pretul actiunilor s-a apreciat cu 0,91%, ajungand la 0,334 lei.

Pe de alta parte, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au crescut cu 0,88%, la 1,14 lei, pe tranzactii de 1,21 milioane lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au stagnat la 0,575 lei, pe schimburi de 787.700 lei.

Titlurile BRD SocGen (BRD) au coborat cu 1,64%, la 12 lei, pe tranzactii de 1,93 milioane lei, iar actiunile Banca Transilvania (TLV) au pierdut 1,43%, la 1,38 lei, pe rulaje de 1,57 milioane lei.

Din sectorul energetic, titlurile Transgaz (TGN) au scazut cu 1,02%, la 253,1 lei, pe schimburi de 754.400 lei.

Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile Vrancart (VNC), de 6,80%. Ultimul pret a fost de 0,077 lei/actiune, iar rulajul atras a fost de 9.670 lei. Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost inregistrata de Contor Group (CGC), de 5,88%, la pretul de 0,08 lei, pe schimburi de 1.320 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri