Lichiditatea pietei de actiuni a coborat de peste doua ori pana la 6,32 milioane lei (1,47 mil. euro), in timp ce rulajul total a fost 6,78 milioane lei (1,57 mil. euro).

“Frica de a se expune pe investitii este generala si astfel vedem o piata in care nu se intampla nimic. La nivel de lichiditate cred ca exista resurse, mai greu stam la capitolul curaj. Incertitudinea in privinta viitorului, in urmatoarele 3-6 luni ii face pe multi sa adopte o strategie de asteptare”, a declarat Gabriel Necula (foto), director adjunct de operatiuni la Prime Transaction, pentru wall-street.ro.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,35%, pana la 5.135,03 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 0,07%, la 3.022,08 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,55% la 22.143,99 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a pierdutr 0,15%, la 10.550,15 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 0,14%, la 466,12 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a scazut cu 0,18%, la 736,83 puncte.

“Este nevoie de un imbold care nu cred ca va veni prea curand si ma astept ca piata sa evolueze la fel pana la inceputul anului viitor. Daca incertitudinile de pe plan intern se vor rezolva sau lucrurile vor evolua mai rapid in sens negativ vom vedea o parte din bani are au un profil mai riscant intrand in piata”, apreciaza Necula.

El nu crede ca principalul motiv pentru a se reactiona la nivel de masa sta in rezultatele financiare ale companiilor, ci in increderea pe care investitorii o au in piata si asteptarile privind perioada urmatoare.

Citeste si:

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) a atras cea mai mare lichiditate din piata, de 895.600 lei, iar pretul a crescut cu 0,75%, la 1,34 lei, iar titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au mentinut la cotatia de 1,05 lei, pe schimburi de 368.500 lei.

Pe de alta parte, titlurile SIF Muntenia (SIF4) au stagnatt la 0,615 lei, pe tranzactii de 343.600 lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) au urcat cu 0,89%, de 1,13 lei, pe un rulaj de 309.700 lei.

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au coborat cu 3,08%, la 1,26 lei, pe schimburi de 415.200, iar actiunile BRD SocGen (BRD) s-au mentinut la pretul de 12,3 lei, pe tranzactii de 360.800 lei.

Din sectorul energetic, actiunile Condmag (COMI) au scazut cu 4,48%, la 0,64 lei, pe o lichiditate de 347.700 lei.

In piata s-au mai remarcat si titlurile Biofarm (BIO) care au atras un volum de tranzactionare de 3,16 milioane de actiuni. Pretul a urcat cu 0,54%, la 0,187 lei, pe al doilea rulaj din piata, de 588.900 lei, dupa ce societatea a raportat afaceri cu 18% mai mari la noua luni.

Biofarm: Afaceri mai mari cu 18% la noua luni

Biofarm: Afaceri mai mari cu 18% la noua luni

Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile TMK Artrom (ART), care s-au apreciat cu 9,82%, la 1,79 lei, pe rulaje de 1.800 lei, in conditiile in care compania si-a redus de trei ori pierderile in perioada ianuarie-septembrie din 2010.

TMK-Artrom si-a redus de trei ori pierderile, la noua luni

TMK-Artrom si-a redus de trei ori pierderile, la noua luni

Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost raportata de UCM Resita (UCM), de 6,67%, la 0,14 lei, pe schimburi de doar 280 lei, dupa ce a inregistrat o crestere de 2,7 ori a pierderilor din primele noua luni.

UCM Resita, pierderi de 67 mil. lei in perioada ianuarie-septembrie

UCM Resita, pierderi de 67 mil. lei in perioada ianuarie-septembrie