Fondurile completeaza oferta de fonduri de indice a societatii de administrare Certinvest, dupa ce fondul Certinvest XT Index, fond de urmareste indicele BET-XT, a fost lansat in luna februarie a acestui an.

Aviva Investors lanseaza primul fond de indice din portofoliu

Aviva Investors lanseaza primul fond de indice din portofoliu

Certinvest BET Index este un fond de actiuni de tip index, ce urmareste reproducerea structurii indicelui BET, indicele principal al Bursei de Valori Bucuresti. Fondul are la baza corelarea performantelor cu cele obtinute de indicele principal al BVB, Indicele BET. Astfel, fondul va investi in proportie de peste 90% in cele mai lichide 10 actiuni listate pe bursa.

Certinvest BET-FI Index este un fond de actiuni de tip index, ce urmareste reproducerea structurii indicelui BET-FI, indicele celor 5 SIF-uri listate la Bursa de Valori Bucuresti. Fondul are la baza dispersia riscului pe cele 5 societati de investitii financiare ( SIF-uri ) tranzactionate pe piata reglementata BVB, prin corelarea performantelor cu cele obtinute de indicele acestora, Indicele BET-FI. Astfel, fondul va investi in proportie de peste 90% in cele 5 actiuni (SIF Muntenia, SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Banat Crisana, SIF Oltenia).

„Lansarea fondurilor Certinvest BET Index si Certinvest BET-FI Index reprezinta completarea ofertei de fonduri de indice pe care Certinvest o pune la dispozitia clientilor institutionali si de retail. Acum, acestia a beneficiaza de un reper al performantei portofoliilor de actiuni si au posibilitatea de a se corela, la costuri foarte reduse, cu principalii indici ai Bursei de Valori Bucuresti”, a declarat Eugen Voicu (foto), CEO Certinvest.

Cele doua fonduri se adreseaza persoanelor fizice si juridice care doresc sa beneficieze de randamentele inregistrate de principalii indici ai Bursei de Valori Bucuresti, fara a aloca timp si bani unor activitati specifice investirii direct pe bursa (urmarirea pietelor, deschiderea de cont la un SSIF, lansarea de ordine de tranzactionare, etc). Durata recomandata a investitiei in acest fond este de minimum 5 ani, pentru a obtine performante relevante si pentru a atenua eventualele evolutii nefavorabile pe termene mai scurte

Citeste si:

Societatea de administrare a stabilit pentru cele doua fonduri un comision de subscriere de 1% din suma subscrisa, pentru sume subscrise mai mici de 30 000 RON, si de 0%, pentru sume subscrise ce depasesc 30 000 RON.

Comisionul de subscriere este redus la jumatate (de la 1% la 0.5% din suma subscrisa), in cazul in care investitia este facuta prin intermediul platformei de tranzactionare online de unitati de fond, www.investonline.ro.

Comisioanele de rascumparare variaza intre 0 si 5%, in functie de durata detinerii unitatilor de fond rascumparate. Dupa sase luni de detinere (180 zile), unitatile de fond pot fi rascumparate fara comision de rascumparare. Aceste comisioane sunt identice cu cele practicate de celalalt fond de indice al companiei, Certinvest XT Index

Prin crearea celor doua noi fonduri, oferta Certinvest ajunge la 10 fonduri de investitii, dintre care 7 fonduri deschise (3 fonduri de indice) si 3 fonduri inchise.

Fondurile Certinvest BET Index si Certinvest BET-FI Index au inceput activitatea la 22 noiembrie 2010. Fondurile sunt auditate de Ernst&Young, iar BCR este banca depozitara.