"Vom organiza o noua licitatie pe 16 mai, la un pret de 26,2 milioane de euro", a declarat Radu Lotrean, partener al Casa de Insolventa Transilvania (CITR), lichidatorul judiciar al centrului comercial.

City Mall a fost scos la vanzare prima data la 31 martie, la un pret de 33 milioane de euro, iar ulterior, din cauza ca niciun investitor nu a fost interesat sa cumpere centrul comercial, a mai fost organizata o noua licitatie pe 20 aprilie, la un pret cu 10% mai mic, respectiv 29,5 milioane de euro.

Reprezentantii CITR au declarat dupa cel de-al doilea termen de depunere a documentatiei pentru licitatie ca vor discuta cu creditorii alte modalitati de valorificare a activului, inclusiv pastrarea acestuia in contul creantelor.

Centrul comercial a intrat in faliment in luna noiembrie a anului trecut, principala cauza fiind imposibilitatea firmei care il detine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investitii APN European Retail Trust), de a rambursa creditele contractate pentru achizitia City Mall, in 2006. La vremea respectiva, fondul a platit pentru cumpararea mall-ului peste 100 milioane de euro. Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat in zona Eroii Revolutiei.

Potrivit tabelului preliminar de creante prezentat de administratorul judiciar, cele trei banci finantatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Tiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

Citeste si:

In total, cele trei institutii de credit au imprumutat Victoria Holding cu 67,3 milioane de euro, pentru finantarea achizitiei centrului comercial si pentru constructia unei parcari.

Diferitii furnizori de servicii si alti parteneri de afaceri ai firmei, incadrati in categoria creditorilor chirografari (creditori pe baza unui act sub semnatura privata), care nu au garantii, au de recuperat 141,3 milioane lei (33 milioane de euro). Printre acest tip de creditori inregistrati in tabelul preliminar al creantelor se numara APN European Retail Trust, proprietarul mall-ului, care are de recuperat 65 milioane de lei (15 milioane de euro), dar si firma Porolis Expert, parte a fondului, cu 67 milioane de lei (16 milioane de euro).

CITR anunta in februarie, cand a publicat data primei licitatii, ca mai multe fonduri de investitii, investitori din real estate si dezvoltatori de mall-uri si-au exprimat interesul de a participa la licitatie. Oferta de vanzare a fost promovata prin intermediul CB Richard Ellis Group si Colliers International.

City Mall are o suprafata totala de 38.000 metri patrati, structurata pe trei subsoluri, parter si patru etaje, oferind o suprafata de inchiriat de 19.000 metri patrati. Centrul comercial cuprinde 80 de magazine, o zona de cafenele si restaurante, precum si un cinematograf operat de compania City Cinema.