Veniturile nete obtinute de Atrium European Real Estate din inchirierea parcului de retail Militari Shopping Center din Bucuresti au scazut cu 8,8% in primul trimestru, de la 1,78 milioane de euro la 1,63 milioane de euro, scrie Mediafax.
Parcul de retail a generat in intervalul analizat venituri brute in scadere cu 17%, de la doua milioane de euro la 1,7 milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei.
Valoarea de piata a Militari Shopping Center a scazut cu 273.000 de euro fata de decembrie, la 68,8 milioane de euro.
Centrul avea in martie un grad de ocupare de 99,2%, comparativ cu 98,1% la sfarsitul anului trecut.
Atrium detine in Romania si doua terenuri, la Arad si Constanta, unde urmeaza sa fie dezvoltate parcuri de retail. Terenurile sunt evaluate la 21,5 milioane de euro, la fel ca in decembrie.
Atrium European Real Estate a achizitionat in 2004 prima faza a proiectului din Militari, dezvoltat de compania belgiana Liebrecht&wooD. Pentru extindere, finalizata in martie 2009, compania a anuntat ca a alocat 67 de milioane de euro.
Veniturile nete la nivel de grup au crescut cu 18%, de la 32,7 milioane de euro in primele trei luni ale anului trecut la 38,5 milioane de euro.
Actionarul majoritar al Atrium European Real Estate este grupul de investitori israelieni Gazit Globe, care a preluat in 2008 compania, la acea data Meinl Land, si a redenumit-o. Grupul opereaza in mai multe state din regiune, respectiv in Cehia, Ungaria, Lituania, Estonia, Polonia, Rusia, Slovacia, Turcia, Bulgaria, Georgia si Ucraina.
Comenteaza articolul "Atrium a facut mai putin bani din inchirierea Militari Shopping Center"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS