Prima faza a Colosseum include primul magazin Leroy Merlin din Romania, care va fi deschis in luna august, un magazin Altex, un hipermarket Carrefour si o galerie comerciala aferenta acestuia.

Intreaga faza va fi deschisa cel tarziu in luna noiembrie, spun oficialii Nova Imobiliare, investitia ridicandu-se la 42 milioane de euro, dintre care circa 18-19 milioane de euro reprezinta investitia in magazinul Leroy Merlin.

"Carrefour va deschide magazinul pe 18 octombrie, insa noi le vom preda spatiul pentru amenajare in a doua jumatate a lunii august. Pe langa Carrefour si Altex, sunt aproape de a incheia negocierile cu Domo", a declarat Panico Panayi, presedintele companiei Nova Imobiliare.

Pe lista chiriasilor s-a aflat initial si Flanco, insa acesta s-a retras din proiect din cauza problemelor financiare prin care a trecut, a adaugat Panayi.

Parcul de retail va avea o suprafata de 53.000 mp, din care circa 8.000 mp vor fi ocupati de Carrefour. In prezent, gradul de ocupare se ridica la 70%, de inchiriere ocupandu-se consultantii Jones Lang LaSalle si King Sturge, care au fuzionat recent.

Citeste si:

Chiria medie in parcul de retail se ridica la 11 euro/mp/luna, potrivit lui Panico Panayi. Banca finantatoare a proiectului este Bank of Cyprus.

A doua faza a proiectului, care va cuprinde un mall de circa 137.000 mp construiti, este planificata sa inceapa in primavara anului viiitor, investitia fiind estimata la circa 300 de milioane de euro, insa dezvoltatorul nu a obtinut inca finantare.

"Trebuie sa avem un grad de inchiriere de 70% pentru a incepe negocierile cu banca. Speram ca pana in primavara anului viitor sa atingem acest procent", a mai spuns presedintele Nova Imobiliare.

Compania Nova Imobiliare a achizitionat cele 62 de hectare de teren in anul 2003 de la 57 de proprietari diferiti. Durata negocierilor a durat 18 luni, a afirmat Panyi.

"Acum opt ani am venit sa caut oportunitati in Romania, pentru ca orice tara care iese din comunism are oportunitati pentru investitorii privati", a incheiat proprietarul Nova Imobiliare.