Unitatea include si 200 de depozite permanente si 200 depozite provizorii.

Directorul executiv al China Town si presedinte al Camerei de Comert Bilaterale China-Romania, Alexandru Ioan, a declarat ca 95% dintre unitatile comerciale sunt vandute, iar restul sunt destinate inchirierii.

"Contractul de inchiriere pe care il incheiem se desfasoara pe o perioada de trei ani. In primul an, chiriasii nu platesc nimic, in al doilea an chiria este de 10 euro pe metru patrat/luna, iar in al treilea an se platesc pe luna 12 euro pe metru patrat", a spus Alexandru Ioan.

La momentul inaugurarii, multe magazine nu erau deschise, insa Ioan a motivat ca proprietarii sunt in concediu.

El a mai spus ca unitatea comerciala se adreseaza in principal clientilor persoane juridice.

Complexul Comercial din Afumati va asigura circa 3.000 locuri de munca, incluzand personalul magazinelor.

Unitatea inaugurata marti reprezinta prima etapa a unui proiect de investitii de peste 100 milioane euro, care se va desfasura pe o suprafata de 40 hectare si va include 3.275 de spatii comerciale si 1.380 depozite logistice.

Citeste si:

In etapa a doua a proiectului, care ar putea incepe anul viitor, vor fi construite 300 de case traditionale chinezesti, iar in a treia etapa va fi realizat un complex rezidential cu blocuri, gradinite, scoli si parc de distractie.

Premierul Emil Boc, prezent la inaugurarea complexului comercial China Town, a apreciat ca investitia va reprezenta inclusiv un punct de atractie turistica pentru romani si straini.

"Toti cei care iubim stilul de viata chinezesc, produsele chinezesti, vom gasi aici un loc de petrecere a timpului liber si de cumparaturi", a spus Boc.

El i-a invitat pe oamenii de afaceri chinezi sa investeasca si in energie, transporturi si mediu, prin proiecte de parteneriat public-privat, sustinand ca Romania se afla, datorita stabilitatii economice, intr-o situatie mult mai buna decat unele tari din zona euro.

"Este cel mai bun moment pentru a investi in Romania", a spus Boc oamenilor de afaceri chinezi prezenti la inaugurarea complexului.