Cocor SA, compania care detine centrul comercial cu acelasi nume din centrul Bucurestiului, a vandut in luna august un spatiu comercial de 196 mp amplasat pe Bulevardul Unirii, la valoarea de 3,98 milioane de euro, ceea ce inseamna 20.348,6 euro/mp.
Spatiul comercial se afla in proprietatea Cocor din 1994 si era inclus in lista proprietatilor scoase la vanzare in cadrul strategiei aprobata de Adunarea Generala a Actionarilor (AGEA) in sedinta din 16 iulie. (Vezi aici care erau proprietatile scoase la vanzare)

“Negocierile au durat aproximativ doua luni, iar intregul proces de intermediere a fost realizat de departamentul comercial intern al Cocor SA. Spatiul comercial care a facut obiectul acestei vanzari se situeaza intr-o zona cu mare vad comercial si are in continuare un potential mare de crestere”, a declarat Mirela Mihailescu, director comercial Cocor SA.

Actiunea face parte din strategia SC Cocor SA de a vinde cateva din proprietatile imobiliare pe care le are in portofoliu pentru a lichida o parte din obligatiile financiare pe care le are la BCR, ca parte a creditului in valoare de 18 mil euro luat in 2008 pentru modernizarea centrului comercial Cocor.

“Exista negocieri in curs si pentru celelalte spatii comerciale aflate pe lista aprobata de actionari. Ne mentinem angajamentul de a vinde o parte din acestea pentru a continua procesul de reorganizare al centrului comercial Cocor, proces care include restructrarea mixului de chiriasi si dezvoltarea unei zone de entertainment”, a declarat Daniel Stoica, unul dintre actionarii companiei.

Cocor Bucuresti (COCR) a inregistrat in primul semestru pierderi de 7,9 milioane de lei, in crestere de 4,6 ori fata de perioada similara a anului trecut, cand a raportat un rezultat negativ de 1,7 milioane lei. Totodata, cifra de afaceri a companiei a scazut la jumatate, de la 12 milioane de lei la 6,2 milioane de lei, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucuresti.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri